- Cultural - nr. 246 / 17 Decembrie, 2007 Reghinul, sub culorile sarbatorii - Simpozionul "Arta si credinta"
Vreme de doua zile, joi si vineri (13-14 decembrie a.c.), Casa de Cultura "George Enescu" din Reghin (director Sorina Bloj) a gazduit simpozionul avand ca tema Patrimoniul cultural mobil bisericesc - "Arta si credinta" - insotit de o serie de manifestari menite sa-i confere o anume spectaculozitate, facilitand astfel participarea unui numar cat mai mare de receptori ai evenimentului. Imbucurator este faptul ca, in general, varsta celor care au pus in opera sarbatoarea (caci a fost o sarbatoare a spiritului si a sufletelor) - exceptandu-i pe organizatori - a fost cea a tineretii, referindu-ma aici la membrii Centrului de Creatie si Cercetare "Sf. Evanghelist Luca" (infiintat la Cluj in 2005, cooptand in egala masura mentori si discipoli din cadrul sectiei de Arta Sacra a U.B.B., Facultatea de Teologie Ortodoxa - presedinte, exceptionalul profesor si artist Marius Ghenescu), foarte tanarul targumuresean Claudiu Marcel Naste, absolvent al scolii clujene, un nume deja de rezonanta in pictura iconica mureseana, autor al lucrarii intitulate "Prapurii - Credinta si arta" (Ed.Nico), lansata in cadrul simpozionului reghinean, sau la minunatii studenti ai UAT targumuresene - Luchian Mihai Pantea (anul I, clasa Nicolae Cristache) si Dorin Boca (anul III, regie), care au adus pe scena "Paracliserul" sorescian intr-o varianta convingatoare, de mare acuratete si cu reala forta emotionala. Tineretea - la propriu - a invadat asadar scena Casei de Cultura "George Enescu", cu expozitia impresionanta a grupului clujean (Marius Miclea, Manuela Botis, Petruta Pop, Alina Buzea, Gavrila Nasui si, evident, Marius Ghenescu), functionand si ca scenografie pentru concertul de colinde, unde, alaturi de coralele bisericesti (din parohiile protopop pr. Teodor Beldean si Ilie Da