Având în vedere numărul mare de plângeri prin care românii doritori să obţină un loc de muncă în străinătate reclamă activitatea unor firme de intermediere, Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă atrage atenţia asupra următoarelor detalii care trebuie verificate înainte de acceptarea unui contract. Recrutarea nu poate fi realizată de către persoane fizice, de agenţii de turism şi societăţi de transport, de reprezentanţi ai bisericii sau ai cultelor religioase, de organizaţii sau fundaţii, ci numai de către societăţi comerciale, aşa numiţii agenţii de ocupare a forţei de muncă, înregistraţi la Inspecţia Muncii. Agenţii pot realiza activităţi de mediere pe baza contractelor de oferte ferme pe care le au încheiate cu persoane juridice, fizice şi organizaţii patronale străine.
Pentru a verifica seriozitatea unui agent, solicitaţi la inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia îşi are sediul agentul, informaţii cu privire la îndeplinirea obligatiei de înregistrare şi la activitatea de mediere propriuzisă desfăşurată. În privinţa contractelor, agentul trebuie să includă în contractul de muncă încheiat cu angajatorul străin cel puţin următoarele elemente: funcţia, meseria sau ocupaţia; natura şi durata angajării; durata timpului de muncă şi de repaus; tariful orar, salariul lunar şi datele de plată a salariului; sporuri, ore suplimentare şi alte drepturi salariale; durata, modul de acordare şi drepturile băneşti aferente concediului de odihnă; condiţiile de muncă, măsuri de protecţie şi securitate a muncii; acordarea de despăgubiri angajaţilor români în cazul accidentelor de muncă, al bolilor profesionale sau al decesului; condiţiile de cazare, de locuit sau, după caz, de închiriere a unei locuinţe şi de asigurare a hranei.
De asemenea, în contract trebuie precizate taxele, impozitele şi contribuţiile care grevează asupra veniturilor angajaţilor