In urma cu 18 ani, era duminica seara, cand a sunat cineva la usa apartamentului nostru de pe Calea 13 Septembrie, din Bucuresti, la doi pasi de asa numita Casa Republicii. Cauta un subofiter al armatei romane, dar gresise adresa. Asa am aflat de Radu cel Frumos, indicativul pentru mobilizarea partiala. Asa am inceput sa punem cap la cap imaginile transmise de televiziunea bulgara, unde inainte de "lecha nocce", spuneau ceva de "at Timisoru", dar nu intelegeam prea multe. In zilele ce au urmat am devenit fara sa vrem protagonistii unui film cu scenariul necunoscut. Cuvantarea tovarasului la mitingul pentru condamnarea "actelor huliganice" conduse de "agenturili straine"a fost intrerupta de o bubuitura imensa: un camion intrase intr-un panou rasturnandu-l si creand panica intre oameni. Desi randurile clasei muncitoare erau intarite de vajnicii aparatori ai regimului comunist -bineinteles aflati sub acoperire- nu a trecut mult pana cand rumoarea a prins glas si nu s-a mai putut stapani revolta. Incercarile tovarasului de a mai dona cate un leu la pomul de iarna, la alocatia copiilor, nu a mai avut succes. Ceausescu a renuntat in cele din urma sa-si continuie cuvantarea, iar la televizor au aparut "purici pe ecran", semn ca transmisiunea directa a fost intrerupta. "Azi in Timisoara, maine in toata tara", "Jos Comunismul", "Armata e cu noi" erau lozincile strigate de puhoiul de oameni ce se adunase in Piata Palatului. Si asa au inceput "evenimentele", despre care adevarul nu se stie nici acum. Impuscaturi, ca-n filmele lui Sergiu Nicolasecu, au fost. Morti, disparuti au fost. Executarea dictatorilor a fost. "Dar ce anume a fost, ce am vrut sa fie, noi nu vom sti -o poate niciodata…"

Erika MARGINEAN

In urma cu 18 ani, era duminica seara, cand a sunat cineva la usa apartamentului nostru de pe Calea 13 Septembrie, din Bucuresti, la doi pasi de asa numita Casa