Un jucator aproape completamente nou si deja extrem de influent si-a facut aparitia pe pietele financiare globale: fondurile de investitii suverane. Mai pe intelesul tuturor, fonduri de investitii la care participatii de control au nu institutii sau persoane private, ci statele. Aceste fonduri de investitii apartin autoritatilor statale indeosebi din China, Rusia, Arabia Saudita, Kuweit sau Emiratele Arabe Unite, adica din tari care au acumulat din exporturi uriase sume cu care au constituit rezerve valutare substantiale si pe care le pun la bataie pentru expansiune externa (prin investitii directe, prin achizitii de companii si plasamente bursiere sau in real estate). Cel mai nou vehicul in aceasta ultima directie il constituie fondurile de investitii suverane (detinute de stat). Acestea pot mobiliza in principiu si contributiile unor particulari sau structuri private, dar, prin majoritatea detinuta, controlul apartine autoritatilor statale. Dincolo de eventuale motivatii ideologice sau de filozofie in organizarea societatii si economiei, exista si o explicatie pragmatica pentru dezvoltarea acestui gen de fonduri de investitii: in tarile emergente respective, capitalul privat n-a avut timp (adica sute de ani sau macar decenii) in care sa creasca si sa se extinda suficient pentru a putea concura cu marele capital privat occidental, aceste state punand la lucru intr-un asemenea scop capitalul lor public, intrucat altfel ar ramane de caruta sau chiar ca o frunza in bataia vantului in cadrul din ce in ce mai durei competitii mondiale. De cand guvernul de la Beijing a decis de curand sa preia, printr-un asemenea fond de investitii, 10% din actiunile uriasului fond privat de investitii american Blackstone Group, autoritatile occidentale au intrat la idei. Motivul principal al ingrijorarilor este insusi faptul ca aceste fonduri sunt deja evaluate la circa 2.800 de miliarde