Şeful statului francez a fost surprins la Disneyland alături de cântăreaţa Carla Bruni. Sursa: Reuters
1 /.
Mai multe ziaredin Franţa aupublicat iericâteva fotografiiîn care preşedintelefrancez, Nicolas Sarkozy, aparezâmbitor alături de cântăreaţa şifostul top-model italian Carla Bruni,aparent noua sa prietenă. Vesteaneaşteptată privind relaţia celor doivine la aproape două luni după ce untribunal din Paris a pronunţat divorţul cuplului prezidenţial, Nicolas şiCecilia Sarkozy.
Potrivit săptămânalului „L’Express“,revistele „Point de vue“,„Paris Match“ şi „Closer“ vor dedicaediţia din această săptămână instantaneelorîn care şeful statuluifrancez apare alături de Carla Bruni,sâmbătă, în parcul de distracţiiDisneyland din Paris.
Aceeaşi sursă menţionează căSarkozy şi Bruni par „foarte în largullor“ în aceste instantanee, realizate deaproximativ zece fotografi aflaţi înparc.
Câteva fotografii au apărut dejaîncă de ieri în presă, stârnind rumoareîn Franţa, dar preşedinţia nu a dorit săfacă niciun comentariu. Un lucru certeste acela că preşedintele şi însoţitoareasa nu s-au ascuns niciun momentde privirile indiscrete, iar fotografii auputut lucra relaxaţi.
Relaţia celor doi a fost dezvăluităde altfel de cotidianul „Le Figaro“,apropiat de Sarkozy, care a titrat peprima pagină: „Carla Bruni, prietenapreşedintelui“. O afirmaţie la fel declară a apărut şi în „Le Parisien“, carea publicat pe prima pagină o fotografiecu cei doi, însoţiţi de trei copii, cuexplicaţia „Şeful statului şi prietenasa Carla“.
Relaţia preşedintelui cu fostultop-model reprezintă încă o premierăîntr-o Franţă în care Sarkozy a reuşitsă iasă de nenumărate ori din tipare.Despărţirea oficială a lui NicolasSarkozy de Cecilia, după 11 ani decăsnicie tumultuoasă, a reprezentatprimul divorţ al unui preşedinte înexerciţiu în istoria mod