Dupa ce democratia parlamentara romaneasca s-a scremut indelung, dl Nastase, simbolul raului in politica noastra, a fost trimis din jiltul intii-statatorului in bancile anonime ale parlamentarilor de rind, iar dl Olteanu a fost ridicat in demnitate.
Pentru noi toti era semnul unui nou inceput. Faraonul pleca si venea tinarul liberal. Ieri obscurantism, azi lumina, ieri dictatura, azi liberalism! Acum, rememorarea acelor sperante deprima. Nu ne-a dat prin cap ca duhul vechiului presedinte ar putea intra in cel nou.
Preluind functia, dl Olteanu a facut o declaratie pe care o tin bine minte pentru ca mi-a placut mult. A spus ca principalul obiectiv al mandatului sau va fi acela de a creste increderea romanilor in Parlament. Se stie, putine institutii ale statului sint mai rau vazute de popor decit Parlamentul. Mi-am spus: iata, dl Olteanu ia taurul de coarne si se angajeaza sa faca exact ceea ce un presedinte de Camera trebuie sa faca. Peste trei luni, se implinesc doi ani de la acel moment. Iar ceea ce a facut dl Olteanu in acest timp este la mare distanta de ceea ce a anuntat ca vrea sa faca. Eu nu cred ca dl Olteanu e mincinos - desi nu m-ar mira sa fie -, in sensul ca face invers decit ceea ce promite. Eu cred insa ca dl Olteanu nici nu-si bate capul sa faca ceea ce a promis. Si nici nu cred ca stie cum sa faca - acesta ar fi un bun motiv pentru a nu face. Am vorbit odata despre organul gindirii domniei sale, asemuindu-l cu cel al unei bibilici. Tot atunci, am spus ca ego-ul finului premierului apartine genului wagnerian. Avertizam ca amestecul dintre aceasta lipsa si acest exces e extrem de periculos. Incontinenta epistolara care l-a lovit pe seful deputatilor de un timp incoace este un episod elocvent.
In mintea junelui liberal, nu poti spune nimic despre parlamentari. Dupa logica „dai in mine, dai in fabrici si uzine, dai in Uni
