Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova creşte 15 km pe an

Publicat in GAZETA de SUD, marți 18 decembrie 2007 ·

În ultimii şapte ani, reţeaua de drumuri a Băniei s-a extins cu 104.630 de metri. Noile artere, neamenajate, leagă de oraş extremităţile până mai ieri sălbatice. De la ultimul inventar al domeniului public, finalizat în 2000 şi atestat în 2002, în Craiova au apărut 163 de drumuri de exploatare, în lungime de 104.630 de metri, adică aproape 105 km şi cu o suprafaţă mai mare de 41,8 hectare. Asta înseamnă că reţeaua de drumuri a Băniei s-a extins în lungime cu 15 km pe an. Noile artere de circulaţie leagă de oraş terminalele cartierelor mărginaşe, formate după 2000, în timpul aplicării legiilor funciare şi a legilor proprietăţii, sau numai parcele cu terenuri proprietate privată pe care încă nu s-a construit. „Aceste drumuri au apărut începând cu anul 2000, în zonele în care au fost împroprietăriţi oamenii. Ele au regim de drum de exploatare, urmând ca, în timp, să se transforme în străzi, pe măsură ce cvartalele de locuinţe vor fi incluse în planul urbanistic al oraşului“, a declarat inspectorul Costel Curteanu, de la Registrul Agricol al Primăriei Craiova. Dezvoltare haoticăDrumurile de exploatare inventariate după 2000 reprezintă mai mult de o cincime din totalul lungimii străzilor asfaltate din Craiova, costurile pentru balastarea, pietruirea sau asfaltarea lor ridicându-se la sume colosale. „Dacă ar fi după mine, nici n-aş da autorizaţii de construire în câmpurile alea. Aş da numai acolo unde există infrastructură. Dar nu eu decid, ci urbaniştii. Eu semnez, ca primarul, în medie 2.500 de autorizaţii de construire pe an. Asta spune tot despre ritmul în care se construieşte la periferii“, a spus primarul Craiovei. El susţine că firesc este ca dezvoltarea oraşului să se facă de la centru spre periferie, şi nu invers. Ca atare, banii din buget se vor îndrepta cu precădere spre infrastructura din centru. „Volumul impozitelor nu este proporţional cu numărul noilo

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iubitul Mihaelei Rădulescu, Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă

Ziua Constanta acum 19 minute
Iubitul Mihaelei Rădulescu, practicantul de sporturi extreme austriac Felix Baumgartner a murit joi în Italia, la vârsta de 56 de ani. Potrivit unor surse Felix Baumgartner, cunoscut pentru stabilirea a trei recorduri mondiale pentru sărituri din st

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 6 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 7 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Putin nu se lasă intimidat de ultimatumul lui Trump privind încetarea focului în Ucraina: Moscova „nu acceptă ameninţări”

Adevarul acum 22 minute
Ministerul rus de Externe a declarat joi că Moscova „nu acceptă ameninţări" după ce preşedintele american Donald Trump a anunțat luni că acordă Moscovei 50 de zile pentru a ajunge la o încetare a focului în Ucraina sau în caz contrar se va confrunta

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 5 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 4 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°