Se pare ca atunci cind condamna zgomotos violenta din fotbal, multi patroni, actionari ori antrenori, n-o fac nicidecum din repulsie fata de violenta ci pur si simplu din frustrare, din neputinta de a intrece violenta suporterilor. Angrenati impreuna cu fanii ultras intr-o lamentabila sarabanda a nesimtirii si brutalitatii, sefii fotbalului nu suporta insurectia “prostimii” si le repugna sa-si vada copiate, depasite si coplesite gesturile exemplare, de ctitori ai grobianismului.
Cita insolenta iti trebuie tie, unui neica-nimeni ca sa imiti, incercind sa-arunci in derizoriu, celebrul croseu al lui Meme sau mai putin celebra mina infipta de Dinu in gitul politistului?! Cit tupeu iti trebuie ca sa plagiezi invectivele bituminoase ale lui Panduru ori sa faci pantomima imprumutind gesturile triviale ale lui Zenga?! Ceea ce incearca, de fapt, legea lui Mitica nu e stoparea violentei din fotbal, ci impiedicarea circulatiei libere a mitocaniei de la Contra la “Tweety”si invers, de la plebeul din peluza la patricianul din loja si invers. Violenta trebuie sa ramina privilegiul boierilor si-al “badigarjilor” lor, ea are dreptul sa fie transferata doar in familie, sa treaca de la Smarandescu la Gigi(sau invers), de la Gigi la Meme, de la Meme la Dinu, de la Turcu la gorila lui Turcu si de-acolo direct in “mitologia” mediatica.....
”Va spunem, in citeva minute, Ce-a patit Turcu la Vaslui!”, suna imbietor capul de afis al stirilor sportive pe scurt. Filmata din trei unghiuri, reluata de n ori, “patania Turcului, de la Vaslui” se instaleaza in imaginarul colectiv de-a dreapta upercutului lui Bute si de-a stinga paradei Luminitei Hutupan.
Scena care combina secvente din wrestling, “JFK”, “Onoarea familiei Prizzi”, “Garcea si oltenii” e coplesitoare si saturata de “gesturi tehnice”: bulgarele izbeste fruntea eminesciana a “actionarului” cu precizia
