Primaria municipiului Arad a fost amendata cu 20.000 de lei, de Garda de Mediu, deoarece a autorizat taierea a 34 de arbori aflati intr-un parc situat in centrul orasului, iar o parte dintre ei erau exemplare protejate de lege.
Copacii au fost taiati in cursul saptamanii trecute, iar in locul lor urmeaza sa se construiasca sediul Uniunii Artistilor Plastici, care detine un Plan Urbanistic Zonal, inca din anul 2005, aprobat de Consiliul Local. Potrivit prefectului judetului Arad, Gavril Popescu in zona vor trebui replantati pomi, in perioada urmatoare. "Din pacate, asistam la un nou caz, care s-ar putea numi «Bordei al Aradului», pentru ca s-au taiat copacii din vechea zona verde a municipiului. Legea spune ca pana in 2013 trebuie sa ajungem la 28 de metri patrati de zona verde la locuitor, iar noi suntem acum abia la sase metri", a declarat Gavril Popescu.
Purtatorul de cuvant al Primariei Arad, Corina Draghici, a precizat ca Uniunea Artistilor Plastici a primit terenul in concesiune, dar municipalitatea nu a dat aviz de taiere a arborilor.
Potrivit sefului Garzii de Mediu Arad, Attila Szekely, cei 34 de copaci din parcul Padurice au fost taiati fara respectarea legii care reglementeaza regimul silvic privitor la marcarea pomilor si la procedura de valorificare a materialului lemnos.
Contactat telefonic, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falca, a declarat ca a refuzat sa plateasca procesul verbal de aplicare a amenzii in valoare de 20.000 de lei si a spus ca Primaria nu se face vinovata de taierea arborilor. Constructia noului sediu al Uniunii Artistilor Plastici este prevazuta sa fie finalizata in luna iunie 2008. z Primaria municipiului Arad a fost amendata cu 20.000 de lei, de Garda de Mediu, deoarece a autorizat taierea a 34 de arbori aflati intr-un parc situat in centrul orasului, iar o parte dintre ei erau exemplare protejate de lege. @N