Preţurile tot mai mari ale cerealelor fac inevitabilă o creştere a inflaţiei în majoritatea economiilor lumii. Încă din primăvara acestui an, preţurile la recoltele de bază aproape că Preţurile tot mai mari ale cerealelor fac inevitabilă o creştere a inflaţiei în majoritatea economiilor lumii.
Încă din primăvara acestui an, preţurile la recoltele de bază aproape că s-au dublat în întreaga lume şi au atins niveluri-record, iar alimentele s-au scumpit cu până la 75% din 2005 până în prezent. Această tendinţă nu dă niciun semn de stagnare, mai ales după ce ieri, la bursele din întreaga lume, preţul grâului a urcat cu peste 2%, în medie. Astfel că, de anul viitor, consumatorii români vor cumpăra pâine cu peste 50% mai scumpă.
Americanii trag din nou un semnal de alarmă în legătură cu majorarea preţurilor alimentelor în condiţiile în care cerealele au ajuns ieri la un nou nivel-record, în creştere cu peste 3 procente pentru livrările din luna ianuarie. Preţul făinei a urcat pentru prima dată la peste 10 dolari pe baniţă, lucru care a dus după sine majorarea preţurilor pentru principalele recolte.
Analiştii se tem că ceea ce poate părea o problemă locală ar putea afecta economia globală. În SUA, principalul motiv al majorării preţurilor la cereale este vremea secetoasă care ameninţă recoltele din Argentina, lucru care i-a determinat pe investitori să se teamă că fermierii din întreaga lume nu vor putea acoperi cererea mondială pentru pâine, care este în continuă creştere.
În Europa, lucrurile nu s-au diferit. Drept dovadă, în Marea Britanie, inflaţia alimentelor a ajuns la o rată anuală de 5,1%, în luna octombrie, iar analiştii, citaţi de "Financial Times", cred că aceasta va atinge niveluri mult mai ridicate.
La bursa londoneză, făina cu livrare în luna martie era tranzacţiontă, vineri, cu aproape 10 dolari pe bani