Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) este prima universitate de profil românească, ce va fi evaluată de către Asociaţia Universităţilor Europene (EUA). Motivul pentru care universitatea tehnică a ales să fie evaluată de o agenţie europeană este acela de a atrage studenţii străini şi pentru creşterea prestigiului instituţiei. “Am vrut să ne încercăm puterile la nivel european. EUA are o altă abordare faţă de ARACIS, nu se pune accentul pe evaluarea infrastructurii şi a conţinutului specializărilor, ci pe managementul instituţional şi al calităţii. Este vorba despre o evaluare colegială, ce presupune mai puţină birocraţie.
Domnul rector spunea că evaluarea EUA este, faţă de cea a ARACIS, ca trecerea din divizia C, în divizia B a calităţii”, ne-a spus Aurel Vlaicu, prorectorul UTCN. Începând cu luna ianuarie 2008, UTCN va fi vizitată de evaluatorii EUA, care se va finaliza, în luna aprilie, cu un raport ce va stabili recomandările către universitate. Evaluarea europeană va costa 30000 de euro, cheltuieli ce vor fi suportate din veniturile proprii. Universitatea clujeană a trecut, în această vară, prin filtrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), în cadrul evaluării pilot făcută pe banii Ministerului Educaţiei, primind calificativul maxim. UTCN este a treia universitate românească luată la puricat de EUA, după alte două universităţi clujene: Universitatea “Babeş-Bolyai” şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară. (R.F.)
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) este prima universitate de profil românească, ce va fi evaluată de către Asociaţia Universităţilor Europene (EUA). Motivul pentru care universitatea tehnică a ales să fie evaluată de o agenţie europeană este acela de a atrage studenţii străini şi pentru creşterea prestigiului instituţiei. “Am vrut să ne încercăm puterile la nivel eur