Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moş Crăciun aduce managerilor bonusuri de până la 10.000 de euro.

Publicat in Adevarul, miercuri 19 decembrie 2007 ·

Valoarea medie a primelor încasate de către directorii dintr-o companie multinaţională sau românească reprezintă între 9 şi 25% din salariul anual. La sfârşit de an, tolba lui Moş Valoarea medie a primelor încasate de către directorii dintr-o companie multinaţională sau românească reprezintă între 9 şi 25% din salariul anual.

La sfârşit de an, tolba lui Moş Crăciun este mai

plină sau mai goală! Consistenţa cadoului diferă foarte mult, mai ales în cadrul unei companii, în funcţie de poziţia pe care fiecare angajat o ocupă. Pentru că de la o primă de câteva mii de lei, în unele cazuri, sfârşitul de an poate aduce în conturile angajaţilor şi bonusuri de câteva mii de euro.

Privilegiaţii care au acces la aceste sume ce acoperă, în multe cazuri, câteva salarii lunare se regăsesc însă la nivel de top şi middle management. Şi asta pentru că de aceşti oameni depinde dezvoltarea businessului.

Răsplată în funcţie de performanţe

Bonusurile anuale sunt negociate la încheierea contractelor de angajare şi se acordă pentru răsplătirea rezultatelor profesionale ale angajaţilor. "Bonusurile de sfârşit de an se acordă în funcţie de aportul adus de respectiva persoană la bunul mers al companiei în anul încheiat", a precizat, pentru "Adevărul", Răzvan Soare, senior Consultant în cadrul Stanton Chase şi lider pe domeniul de expertiză Industrial.

Potrivit acestuia, acest aport este cuantificat în funcţie de îndeplinirea indicatorilor de performanţă agreaţi la începutul anului în contextul respectării valorilor companiei. Indicatorii de performanţă pot fi legaţi atât în mod direct de responsabilităţile poziţiei ocupate, cât şi indirect, de rezultatele companiei. Evaluarea presupune însă de multe ori şi analiza întregului departament pe care un director îl are în subordine, nefiind suficientă o simplă analiză a rezultatelor expuse. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O dronă rusească ar fi explodat în afara localității Plauru, în Tulcea: „Urme ale unui posibil impact”. Mesaj Ro-Alert

Libertatea acum o ora
Forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiecte civile și a infrastructurii portuare din Ucraina, aproape de granița cu România, pe 17 ianuarie. În afara localității Plauru, în Tulcea, ar fi explodat o dronă rusească, se arată pe pagin

Cutremur în România. Ce magnitudine a avut și unde s-a resimțit

Adevarul acum 52 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,2 a avut loc vineri dimineața, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Australian Open: Şi Gabriela Ruse s-a calificat în turul doi la dublu

News.ro acum 13 minute
Perechea Gabriela Ruse/Marta Kostiuk (România/Ucraina) s-a calificat, vineri, în turul doi al probei de dublu din cadrul turneului de grand slam Australian Open. Ruse şi Kostiuk au învins echipa australiană Destanee Aiava/Maddison Inglis, beneficiar

VIDEO Bruce Willis, prima apariție publică de când a fost diagnosticat cu demență

HotNews acum 47 minute
Actorul american Bruce Willis a salutat ofiţeri de poliţie implicaţi în eforturile de salvare din Los Angeles. Într-un videoclip publicat pe Instagram de soţia sa, Emma Heming Willis, actorul diagnosticat cu demenţă apare alături de ofiţeri şi le st

MAE, atenţionare de călătorie pentru românii care se află sau vor să meargă în Sicilia: Cod roşu de precipitaţii şi pericol de inundaţii/ Zborurile pe Aeroportul din Catania ar putea fi anulate sau redirecţionate

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a dat, vineri, o atenţionare de călătorie pentru cetăţenii români care se află, tranzitează sau vor să meargă în Republica Italiană - Regiunea Sicilia, potrivit căreia Departamentul Regional de Protecţie Civilă di

Adrian Sîrbu și Miron Cozma, inculpați în Dosarul Mineriadei, chemați să dea explicații în fața procurorilor. Sunt acuzați de infracțiuni contra umanității

Ziare.com acum 2 ore
Adrian Sârbu, fost şef de cabinet al fostului premier Petre Roman, şi Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, au fost citaţi vineri, 17 ianuarie, la Parchetul General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că sunt inculpaţi în dosarul Mi

MApN: Au fost semnalate încălcări ale spaţiului aerian/ Două aeronave F-16 au monitorizat situaţia / În zona localităţii Plauru, în apropierea frontierei, sunt urme ale unui posibil impact al unei drone / Specialiştii vor ridica probe/ Reacţia MAE

News.ro acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat vineri că sistemele de monitorizare şi supraveghere ale MApN au semnalat încălcări ale spaţiului aerian românesc şi, începând cu ora 1.35, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, au decolat din Baza 86

Racheta Starship a SpaceX explodează în zborul-test, obligând companiile aeriene să redirecţioneze avioanele

News.ro acum 2 ore
O rachetă Starship a companiei SpaceX s-a făcut bucăţi în spaţiu, la câteva minute după ce a fost lansată, joi, din Texas, obligând zborurile comerciale de deasupra Golfului Mexic să îşi schimbe cursul pentru a evita resturile care se prăbuşeau şi p

Previziunile Băncii Mondiale privind evoluția economiei României

Ziua Constanta acum 25 minute
Economia românească va înregistra un avans de 2,1% în acest an, față de un nivel de 3,8% previzionat în iunie 2024, potrivit celui mai recent raport privind „Perspectivele Economice Globale” (Global Economic Prospects), publicat joi, 16 ianuarie 202

Populaţia Chinei scade pentru al treilea an consecutiv

Mediafax acum o ora
Populaţia Chinei a scăzut pentru al treilea an consecutiv în 2024, când numărul deceselor l-a depăşit pe cel al naşterilor. Experţii avertizează că tendinţa se va accelera în următorii ani, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

vin.

-1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

2°/9°
lun.

2°/9°
Iasi
acum

vin.

0°/7°
sâm.

1°/9°
dum.

2°/8°
lun.

2°/10°
Constanta
acum

vin.

0°/6°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/10°
lun.

4°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

-4°
vin.

-4°/2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/7°