În raport cu crimele împotriva umanităţii, relativismul moral mi se pare obscen. Sursa: EVZ
A trecut un an de la momentul crucial din 18 decembrie când, în pofida huiduielilor deşănţate organizate de nostalgicii Epocii de Aur, a debandadei bine puse la punct de nesfânta alianţă PRM-PSD, preşedintele Traian Băsescu a condamnat, în numele statului român, regimul comunist drept ilegitim şi criminal.
A făcut-o în plin Parlament, ducând până la capăt, cu exemplară demnitate, un discurs menit să facă istorie. Prezentarea Raportului Comisiei Prezidenţiale de către preşedintele Băsescu a avut o valoare simbolică incontestabilă, oricum am privi lucrurile. Iar în politică simbolurile sunt esenţiale. Instituţiile, tratatele, acordurile sunt de fapt cristalizarea unor simboluri. Parlamentul însuşi întruchipează ideea reprezentării, a delegării şi a separării puterilor în stat.
În discursul ţinut la Braşov cu prilejul aniversării a două decenii de la revolta muncitorească anticomunistă din 15 noiembrie 1987, Traian Băsescu a reluat, cu maximă empatie pentru victime, gestul de a cere iertare în numele statului român. Poziţia lui Traian Băsescu este comparabilă cu aceea a lui Jacques Chirac, primul preşedinte francez care a avut onoarea şi curajul de a-şi cere iertare în numele statului pentru crimele comise de guvernul de la Vichy împotriva populaţiei evreieşti.
Publicarea la Editura Humanitas în noiembrie 2007 şi lansarea la Târgul Gaudeamus a „Raportului Final“ reprezintă repere palpabile ale continuării demersului iniţiat de Traian Băsescu în aprilie 2006, când a decis înfiinţarea Comisiei Prezidenţiale. Volumul de la Humanitas, editat de Dorin Dobrincu, Cristian Vasile şi subsemnatul, este rezultatul unui efort colectiv de analiză a mecanismelor, instituţiilor şi personalităţilor care au făcut posibilă instaurarea şi perpetuar
