Turcia a deschis, miercuri, doua noi capitole de negociere, din totalul de 35 care marcheaza drumul Ankarei catre Uniunea Europeana, iar seful diplomatiei turce, Ali Babacan (foto), a dat asigurari ca "provocarile" unor tari europene nu vor deturna Turcia de la aderare, infrmeaza AFP.
Cele doua capitole, care ridica la sase numarul total de capitole deschise cu Turcia din octombrie 2005, cand au fost lansate negocierile de aderare care sunt estimate sa dureze 15 ani, se refera la "retelele transeuropene" si la "sanatate si protectia consumatorului".
"Am fost in masura sa deschidem negocieri in legatura cu doua capitole, astfel incat procesul de aderare al Turciei este inca viabil", a comentat ministrul portughez de externe Luis Amado.
La randul sau, comisarul european de externe Olli Rehn si-a exprimat speranta ca alte doua sau trei capitole ar putea fi deschise in timpul presedintiei slovene a UE, in primul semestru al anului 2008.
"Nu exista nicio indoiala ca unele state membre incearca sa ne erodeze pozitia politica si juridica fata de procesul de aderare, dar acest tip de atitudine nu este adecvat si nu reflecta o abordare responsabila", a declarat Babacan intr-o conferinta de presa.
"Daca obiectivul din spatele acestor provocari este sa determine Turcia sa renunte la principiile si idealurile sale, nu o vor face", a asigurat el.
Ministrul turc nu a numit un anume stat membru, dar a facut, fara indoiala, referire la Franta.
Presedintele francez Nicolas Sarkozy este de parere ca Ankara nu are loc in UE si a reusit saptamana trecuta sa obtina adoptarea unui text de catre ministrii de externe potrivit caruia reuniunea pentru deschiderea de noi capitole de negociere sa fie numita "conferinta interguvernamentala" si nu "conferinta de aderare", ca pana in prezent.
Ankara a c