Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atacăm Olimpiada

Publicat in Adevarul, miercuri 19 decembrie 2007 ·

>> Naţionala de handbal feminin are de jucat într-o grupă preolimpică împotriva Angolei, Japoniei şi Croaţiei. Primele două echipe în clasament se califică la Beijing. Ocupanta locului >> Naţionala de handbal feminin are de jucat într-o grupă preolimpică împotriva Angolei, Japoniei şi Croaţiei. Primele două echipe în clasament se califică la Beijing.

Ocupanta locului patru la Mondialul din Franţa, naţionala antrenată de Gheorghe Tadici, s-a întors luni noapte în ţară, fetele fiind foarte supărate din cauza ratării medaliei de bronz. Cu toate acestea, selecţionerul s-a arătat mulţumit de rezultatul obţinut şi a adăugat că fetele trebuie să se concentreze asupra calificării la Olimpiadă.

"Consider că este un rezultat bun, deoarece jocurile pe echipe la noi în ţară suferă. Această echipă şi-a depăşit condiţia, din moment ce 12 dintre fete sunt jucătoare care au avut un sezon foarte încărcat şi obositor. După o refacere binemeritată ne vom gândi la calificarea la Olimpiadă, pentru că am luat o opţiune prin terminarea pe locul 4", a precizat Tadici.

În schimb, Luminiţa Huţupan a spus că marele ei regret este acela că România a pierdut bronzul pe propriile greşeli. "A fost dureros, pentru că mi-am dorit foarte mult să obţin o medalie. Am avut-o, dar am oferit-o adversarului. Totuşi, locul 4 este bun, pentru că la acest Campionat Mondial au participat 24 de echipe", a comentat titulara postului de portar.

Greu cu sporturile de echipă

Datorită locului ocupat la CM, România şi-a câştigat şi dreptul de a organiza un turneu preolimpic. Acesta va avea loc la noi în ţară în luna martie 2008, iar naţionala lui Tadici va juca în compania Angolei, Japoniei şi a Croaţiei. În cazul în care ar fi terminat pe locul trei, elevele lui Tadici ar fi întâlnit Ungaria, Suedia şi Cuba. Ocupantele primelor două locuri se califică la Jocurile Oli

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Presa franceză, mulţumită de delegarea lui Istvan Kovacs la finala Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
UEFA l-a desemnat pe Istvan Kovacs să arbitreze finala Ligii Campionilor dintre PSG şi Inter de pe Allianz Arena din Munchen, pe 31 mai. Oficialul român a arbitrat deja de mai multe ori Parisul în Liga Campionilor, în special în acest sezon. Iar el

Val de aer arctic în România. Cât va mai persista valul de frig

Gandul acum o ora
Un val de aer arctic a pătruns în România. Temperatura a coborât până la -7 grade C în unele zone. La peste 1700 de metri altitudine a nins, și pe mai multe drumuri care leagă Transilvania de Moldova a fost nevoie de intervenția utilajelor care au î

Cristina Neagu a fost DECORATĂ cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler:”Sunt mândră, onorată şi recunoscătoare”

Gandul acum 2 ore
Cristina Neagu a fost decorată de preşedintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler. Ilie Bolojan a afirmat că sportiva este „un fenomen al handbalului românesc și mondial”. „Sărbătorim un fenomen al ha

DNA a făcut percheziții la sediul Primăriei Sinaia!

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii DNA au efectuat, luni, 12 mai, percheziții la sediul Primăriei Sinaia, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit acestora, acțiunea procurorilor are legătură cu faptul că primarul Vlad Oprea ar fi încălcat măsura controlului

Răspunsul lui George Simion pentru Ilie Bolojan care a anunțat că îl votează pe Nicușor Dan în turul 2

HotNews acum 4 ore
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a reacționat, luni, la declarațiile făcute de președintele interimar Ilie Bolojan cu privire la opțiunea sa de vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale din 18 mai. „Un președinte de Consili

Un copil de 3 ani și o femeie au murit într-un cumplit accident în județul Cluj

Ziua Constanta acum 6 ore
Un copil de doar 3 ani și o femeie în vârstă de 33 de ani au murit în localitatea Boian, comuna Ceanu Mare din județul Cluj în urma unui grav accident. Potrivit IPJ Cluj, cei doi au căzut dintr-o căruță și au fost loviți de un autocamion. 'În data d

AEP, precizări despre dezinformările din mediul online referitoare la operațiunile efectuate în secțiile de votare în ziua alegerilor (VIDEO)

Ziua Constanta acum 49 minute
Având în vedere informațiile false lansate în mediul online cu privire la operațiunile efectuate în secțiile de votare organizate în țară și în străinătate la alegerile prezidențiale din anul 2025, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) atrage aten

Cătălin Predoiu: „Există discuţii curente, la nivel tehnic şi ministerial, pentru modificarea PNRR”

Gandul acum o ora
Premierul interimar, Marian-Cătălin Predoiu, a condus luni, la Palatul Victoria, reuniunea de lucru a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare şi Reziliență (PNRR), în contextul în care, în cursul acestei săptămâni

Ce au discutat Zelenski și papa Leon al XIV-lea în prima lor discuție telefonică

HotNews acum 5 ore
Volodimir Zelenski a purtat, luni, prima conversație cu papa Leon al XIV-lea. Cei doi au vorbit despre propunerea comună a Kievului și principalilor săi parteneri europeni către Rusia în legătură cu un armistițiu de 30 de zile, scrie EFE, citată de

VIDEO. Sportiva Cristina Neagu, decorată de Președintele interimar Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni- „Sunteți un exemplu de talent, dăruire și perseverență“

Ziua Constanta acum 2 ore
Luni, 12 mai 2025, la Palatul Cotroceni, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut o alocuțiune emoționantă în cadrul ceremoniei de decorare a Cristinei Neagu, cu ocazia retragerii acesteia din activitatea sportivă. În prezența in

Vremea

București
acum

13°
lun.

8°/15°
mar.

8°/16°
mie.

11°/19°
joi

10°/23°
Iasi
acum

lun.

4°/15°
mar.

4°/15°
mie.

6°/17°
joi

8°/21°
Constanta
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
joi

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

3°/14°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/19°
Timisoara
acum

15°
lun.

4°/17°
mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°