Cât de reuşită putea fi, ca afacere, amenajarea unei săli pentru baluri - pentru ca apoi respectivul antreprenor să facă din asta o adevărată carieră - o demonstrează cartografia acestor evenimente de la mijlocul secolului al XIX-lea. Balurile „nobile“, de prima categorie, se ţineau în fosta sală Slătineanu, peste drum de biserica Sărindar (astăzi Cercul Militar Naţional), sau în sala Bosel, peste drum de domnul Oteteleşeanu (pe amplasamentul actual al Palatului

Cât de reuşită putea fi, ca afacere, amenajarea unei săli pentru baluri - pentru ca apoi respectivul antreprenor să facă din asta o adevărată carieră - o demonstrează cartografia acestor evenimente de la mijlocul secolului al XIX-lea. Balurile „nobile“, de prima categorie, se ţineau în fosta sală Slătineanu, peste drum de biserica Sărindar (astăzi Cercul Militar Naţional), sau în sala Bosel, peste drum de domnul Oteteleşeanu (pe amplasamentul actual al Palatului Telefoanelor).

Balurile din a doua categorie - sau „semi-nobile“ - se ţineau la Pomul Verde (Hanul Roşu; astăzi în vecinătatea Curţii Vechi), pe uliţa Moşilor, şi la Herasca, lângă Sf. Gheorghe Vechi, ori pe uliţa Sfinţii Apostoli, unde se afla sala cu firma „La Drumul de Fier“. Aceste două tipuri de baluri făceau parte din prima ordine. Cele din a doua ordine, numite şi „baluri de societate“, se ţineau la sala Bilcek, peste drum de Şcoala Militară; în zilele obişnuite, locul era o cafenea pe nume Pesta.

Balurile din a treia ordine, sau „balurile de rând“, aveau loc în aproape toate mahalalele. Printre cele care au rămas în memoria bucureştenilor se numără balurile lui Ianoş şi al lui Lukas din grădina Cişmigiului, apoi balul de la „Salcia Pletoasă“, de pe „uliţa Flămândă“, lângă biserica „Săracă“.

Contemporanii subliniau că un bal „e mai nobil cu cât e mai tri