Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un „Nemescu“ al literaturii

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 19 decembrie 2007 ·

Un Premiu al Academiei este acordat astăzi, post-mortem, scriitorului Sorin Stoica.

În aula Academiei Româneare loc astăzi, de la ora 11.00,ceremonia de înmânare aPremiilor Academiei Românepe anul 2005, în cadrul adunăriigenerale a membrilor instituţiei.

Scriitorului Sorin Stoica, care amurit la sfârşitul lui 2005, la vârstade 27 de ani, i se acordă post-mortempremiul „Ion Creangă“ pentruvolumul de proză „O limbăcomună“.

Dispariţia lui Sorin Stoica,bolnav de cancer, este la fel deregretată ca şi a regizorului CristianNemescu, decedat şi el tot la 27 deani, anul trecut.

Premiul, pe care-l primeşte şiFlorina Ilis, va fi ridicat de mamaautorului.

În domeniul filologiei şi literaturii,sunt decernateşasepremii, pentrucă distincţia „Ion LucaCaragiale“ nu amai fost acordatăde membriiSecţiei deFilologie şiLiteratură aAcademiei.

PROZATOR TALENTAT

Sorin Stoica s-a născut înjudeţul Prahova, la Băneşti,şi a absolvit Falcultatea deJurnalism şi ŞtiinţeleComunicării (FJSC), laBucureşti. A urmat un masteratîn Comunicare şi unul înAntropologie. A fostpreparator asociat la catedrade Antropologie Culturală aFJSC. Lucra la o istorie orală aMuzeului Ţăranului Român, lao carte de povestiri şi la unstudiu asupra troiţei dinBurluşi ca obiect social total.

PREMII

Academia Română va decernaastăzi 60 de premii, în 14 domenii,în valoare totală de 120.000lei. Fiecare premiu valorează2.000 de lei: şase în domeniulfilologiei şi literaturii, opt în domeniulştiinţelor istorice şi arheologie,patru în domeniul ştiinţelor matematice, patru în domeniulştiinţelor fizice ş.a.m.d.Premiile în domeniul filologieişi literaturii sunt următoarele:

1. Premiul „Timotei Cipariu“:„Gramatica Limbii Române“,autor colectiv

2. Premiul „Bogdan PetriceicuHasdeu“:„Dicţionarul Ortogra

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°