» Ucrainenii folosesc bani negri pentru cumpararea amenajarilor piscicole din Delta Dunarii.
» Un lichidator judiciar a vandut, cu acordul Tribunalului Tulcea, suprafete din domeniul public.
» CJ Tulcea, acuzat de administrare cu rea-credinta a domeniului public.
Spalatoria de bani negri pusa la cale, de mai multi ani, de ucrainenii Pop Volodymyr si Babaian Georgiy in Delta Dunarii are consecinte majore pentru Consiliul Judetean (CJ) Tulcea. Garda Financiara si procurorii DIICOT au admis ca Pop ar fi introdus, cu sacosa, in Romania, pe parcursul a trei luni, 350.000 de dolari. Acesti bani au fost depusi in numerar de oamenii lui Pop, in numele sau, la casieria firmei Palmyra SRL si au ajuns imediat intr-un cont bancar al acestei firme. Pop si Babaian (care a administrat afacerile lui Pop din Delta) au declarat anchetatorilor ca suma respectiva si alte milioane de dolari aduse in acest fel din Ucraina in Romania ar proveni de la o cooperativa agricola din Ucraina la care Pop este actionar. Ancheta penala a scos la iveala faptul ca cei 350.000 de dolari au fost utilizati la o licitatie organizata de SC Continvest SRL Braila, lichidator judiciar al societatii cu capital de stat Piscicola Chilia Veche.
Conform contractelor de vanzare-cumparare nr. 518, 519, 520, 521, 522 aflate la dosarul de faliment al Piscicola Chilia Veche, contracte semnate pentru lichidatorul judiciar de Potop Angela Elena si pentru Palmyra de Pop Volodymyr, confirmate de Tribunalul Tulcea prin hotarare a judecatorului sindic, ucraineanul a platit 200.000 de dolari lichidatorului judiciar si a devenit proprietarul amenajarilor piscicole Chilia I si Chilia II. In acest fel, 2.900 hectare care apartin domeniului public conform legilor 69/1996 si 213/1998 au devenit proprietatea firmei Palmyra SRL. Ucraineanul Pop, in calitatea sa de actionar unic al firmei, a cump