Mihai Feraru Judecatorii de la Curtea de Apel Iasi au anuntat ca maine vor decide ce se va intampla cu soarta violatorului din Nicolina in dosarul care priveste prima agresiune comisa de acesta impotriva unei studente. Astfel, Mihai Feraru, tanarul de 28 de ani arestat in urma cu aproximativ trei saptamani pentru violarea unei fetite de sase ani, va primi maine pronuntarea in vechiul dosar de viol. Initial, acesta a primit sapte ani de puscarie din partea judecatorilor de la Tribunal, dupa care a declarat apel. Acum, magistratii vor putea admite acest apel si, implicit, sa micsoreze pedeapsa sau vor respinge apelul si-i vor mari pedeapsa individului.
In acest dosar, Feraru a fost acuzat ca a violat o studenta de 20 de ani. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi racolat-o pe studenta din fata blocului in care locuia. Era chiar o vecina de-a sa. A luat-o din fata blocului si a dus-o intr-o alta scara pentru a intretine raporturi sexuale cu tanara. A batut-o, a violat-o si a talharit-o fara sa aiba nici o remuscare. Pentru fapta comisa, Feraru a primit sapte ani de inchisoare din partea Tribunalului Iasi. Numai ca pentru ca avea probleme psihice care nu puteau fi tratate in penitenciar, in luna februarie 2007, tanarul de 28 de ani a fost pus in libertate. Pe de alta parte, Mihai Feraru urmeaza a fi trimis in judecata pentru fapta comisa impotriva fetitei de sase ani.
Mihai Feraru Judecatorii de la Curtea de Apel Iasi au anuntat ca maine vor decide ce se va intampla cu soarta violatorului din Nicolina in dosarul care priveste prima agresiune comisa de acesta impotriva unei studente. Astfel, Mihai Feraru, tanarul de 28 de ani arestat in urma cu aproximativ trei saptamani pentru violarea unei fetite de sase ani, va primi maine pronuntarea in vechiul dosar de viol. Initial, acesta a primit sapte ani de puscarie din partea judeca