Peste cateva zile se implinesc saizeci de ani de la izgonirea Regelui Mihai I de catre guvernul comunist aservit Uniunii Sovietice si tiranului Stalin (30 decembrie 1947). Eram adolescent si imi amintesc momentul cand s-a anuntat abdicarea Regelui, pe seara. O profunda tristete a cuprins tara, ca si cum tuturor ne-ar fi murit o ruda apropiata. Desi comunistii controlau deja toate parghiile puterii, plecarea fortata a Suveranului ne dadea un sentiment de singuratate. Parca eram definitiv si iremediabil abandonati bunului plac al monstrului bolsevic. si asa a si fost.
Romanii banuiau, si faptul s-a confirmat ulterior, ca abdicarea i-a fost smulsa lui Mihai I prin forta. Pentru a da legitimitate republicii proclamate, guvernul a convocat Marea Adunare Nationala si a impus un vot fortat. In graba, au putut fi adunati doar vreo 60 de deputati, mult mai putini decat cvorumul pentru ca votul sa poata fi considerat valabil. In plus, noul regim a promis un referendum pentru republica, pe care ulterior l-a facut uitat. Din punct de vedere legal, desfiintarea regimului monarhic constitutional poate fi considerata nula si neavenita. Strict juridic, Romania a continuat, timp de saizeci de ani, sa fie o monarhie, iar regele Mihai suveranul ei.
Daca argumentele de mai sus ar fi suficiente, ar trebui totusi sa ne amintim ca la originea oricarei organizari statale sta un moment de violenta. si, fara sa facem incursiuni in epoci prea indepartate, ar trebui sa ne gandim la decembrie 1989, la rasturnarea regimului Ceausescu. Formal, ar trebui sa restauram mai intai comunismul, apoi sa-l rasturnam pe acesta pentru a repune in drepturi monarhia. In fapt, un alt principiu este in concurenta cu legalitatea: faptul indeplinit, ceea ce se numeste in termeni de drept le fait accompli. saizeci de ani au trecut si, in acest timp, romanii au fost supusi unui regim tiranic, a
