În scurt timp, judeţul Braşov va avea propriul brand turistic în materie de gastronomie. Este vorba despre un proiect de mare amploare, denumit „Autentic Braşovean”, realizat de Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov.
Ieri a fost făcut primul pas în promovarea acestui brand, care a fost deja înregistrat la OSIM. La Crama „Cerbul Carpatin” a avut loc, ieri, o expoziţie a produselor din bucătăria tradiţională specifică localităţilor braşovene. Bucătărese şi gospodari din diferite zone ale judeţului au expus o varietate de produse alimentare specifice sărbătorilor de iarnă, în special de porc. Iar cei prezenţi la eveniment, consilieri judeţeni, primari şi oameni de afaceri, au avut posibilitatea să le şi guste. Nouă comune braşovene şi-au etalat produsele tradiţionale, pe specific românesc, săsesc şi unguresc. Cea mai apreciată şi totodată rapid gătită a fost ciorba de fasole săsească cu ciolan afumat şi prune uscate de la Viscri, cu tarhon şi ceapă roşie, o reţetă foarte veche, pe care o mai prepară acum doar persoanele cu multă experienţă în bucătărie. Tot din Viscri a fost adus lipiul, copt pe vatră, cu gem de prune uscate şi crustă din ou cu smântână. Prejmerul a fost reprezentat tot cu bucătăria săsească, în special aperitive reci. Dintre acestea, au fost gustate clătitele cu ton şi piure de păstrăv, păstrăv albastru marinat, carne tocată la tavă, diverse produse de sezon, din porc, precum şi cozonac şi clătite. La categoria mâncăruri gătite, din Prejmer a fost prezentat rasolul de vită cu budincă şi sos de mere, aperitiv de clătite cu şuncă, ciuperci şi caşcaval şi supa de găină cu perniţe. Din Buneşti au fost aduse sărmăluţe cu ciolan afumat şi mămăliguţă. La loc de cinste au fost şi preparatele de porc ungureşti, alături de murăturile tradiţionale specifice localităţilor Ormeniş şi Tărlungeni. Din Ormeniş au fost prezentate şi degustate diverse