Parlamentul de la Bucuresti a votat joi Declaratia Parlamentului Romaniei privind provincia Kosovo, un document in care se cere continuarea demersurilor pentru gasirea unei solutii negociate in privinta Kosovo, relateaza Rador.
Legislativul propune organizarea unui summit al UE dedicat exclusiv armonizarii pozitiilor in cadrul comunitar privind viitorul statutului provinciei Kosovo, integrarea europeana si euroatlantica a statelor din Balcanii de Vest si sistemul de securitate al regiunii, in perspectiva summit-ului NATO de la Bucuresti, din luna aprilie.
In document li se recomanda autoritatilor romane sa adopte o pozitie coerenta si unitara fata de o eventuala declarare unilaterala a independentei provinciei Kosovo, care sa reflecte interesele de stabilitate in regiune si interesul national al Romaniei, sa aiba in vedere precedentul pe care aceasta situatie l-ar putea crea la nivel regional si international, precum si responsabilitatile asumate de Romania ca stat membru al NATO si al UE.
Documentul, care a fost adoptat, in aceasta dimineata, si de conducerile celor doua Camere, a fost aprobat cu 239 de voturi pentru si sapte abtineri. Parlamentul de la Bucuresti a votat joi Declaratia Parlamentului Romaniei privind provincia Kosovo, un document in care se cere continuarea demersurilor pentru gasirea unei solutii negociate in privinta Kosovo, relateaza Rador.
Legislativul propune organizarea unui summit al UE dedicat exclusiv armonizarii pozitiilor in cadrul comunitar privind viitorul statutului provinciei Kosovo, integrarea europeana si euroatlantica a statelor din Balcanii de Vest si sistemul de securitate al regiunii, in perspectiva summit-ului NATO de la Bucuresti, din luna aprilie.
In document li se recomanda autoritatilor romane sa adopte o pozitie coerenta si unitara fata de o eventuala declarare unilater