Pentru Ilarie Voronca, Parisul a devenit destul de devreme un spatiu familiar. Dupa incheierea, in 1924, a studiilor la facultatea bucuresteana de drept, tinarul poet – avea atunci 21 de ani – plecase foarte curind in capitala Frantei cu gindul de a pregati un doctorat. Nu l-a realizat, insa lucra, prin 1925, ca functionar la societatea de asigurari Abeille pina catre sfirsitul deceniului al treilea, iar aceasta experienta birocratica a lasat repede urme in scrisul sau. Scriitorul, care se simtea de mult „acasa“ in poezia franceza, ca toti confratii de generatie, asezase deja in prima pozitie Parisul in suita de metropole inregistrate in Aviograma de la 75 H.P., in octombrie 1924 („vestile se/ ciocnesc ca la biliard avioane/ PARIS T S F LONDRA NEW YORK BERLIN/ coboara ca barometre arde colierul de faruri/ Europa“) si in acelasi stil futuristo-constructivist va rechema marele oras in proza intitulata intr-o noapte, publicata in revista Integral (nr. 6-7, 1925): „Departe cite singerari si luminile se strigau necitet, in curind turnul Eiffel va roti planeti peste veac pina la Dumnezeu citroËn. in noapte orasul cimp si furnal imens, desemnat fluid si masiv cum se destind turle si artificii music-hallurile, iata imi sprijin fruntea de Notre-Dame, mut cu degetul ca un pion trupul Senei“…
Parisul este orasul ce prelungeste viziunea „oraselor tentaculare“
Femeia iubita, ce-l viziteaza pe protagonist pentru a-i inmina scrisoarea compusa pentru el, e dactilografa tot intr-un birou, declarindu-se angajata „intr-o munca stupida paralizindu-(i) temperamentul“, cu „teancul de dosare“ alaturi si cu ferestre ce dau spre strada agitata in decor citadin: „in fata, redactia unui mare ziar si Haut-parleur-ul si rostogolirea vehiculelor“. E atmosfera pe fondul careia se va proiecta debutul unui poem „declamat“ cu un glas cu efecte de „flagelatie“ pentru fiinta obosita
