Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călin, înlocuit cu Geoană în fruntea PSD Dolj

Publicat in GAZETA de SUD, joi 20 decembrie 2007 ·

Deputatul Ion Călin a fost îndepărtat de la şefia organizaţiei PSD Dolj, preşedintele Mircea Geoană preluând frâiele filialei cel puţin până în ianuarie. Motivul oficial al deciziei: rezultatele slabe de la alegeri. Zvonuri cum că deputatul Călin a fost debarcat din fruntea organizaţiei PSD Dolj au apărut încă de săptămâna trecută, când toată conducerea filialei a fost chemată la Bucureşti în faţa preşedintelui Mircea Geoană, care este şi senator de Dolj. Surse din cadrul PSD Dolj îl dădeau atunci ca succesor al lui Călin pe preşedintele executiv Ion Prioteasa, care ocupă şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj. Ieri însă, şeful PSD de la centru s-a limitat la a spune că până în luna ianuarie, cel puţin, când va fi definitivată strategia electorală pentru alegerile locale, el va „coordona“ filiala doljeană a PSD, evitând termenii „preşedinte interimar“ şi „schimbare din funcţie“. Preşedintele PSD Dolj, numit în ianuarie Geoană a declarat că a fost nemulţumit de rezultatele obţinute în Dolj de PSD, organizaţia plasându-se pe locul doi în judeţ în urma PD, care a obţinut cu 240 de voturi mai mult. „Decizia noastră e ca eu, ca preşedinte al partidului, să coordonez direct activitatea operativă la nivelul judeţului. Domnul Călin va fi în continuare un membru al echipei noastre, alături de domnul Ion Prioteasa. Mă voi implica nemijlocit în organizaţie. Vom avea de pregătit alegerile locale, urmând ca discuţiile pentru preşedinte să fie făcute după stabilirea strategiei de alegeri. Nu am fost mulţumit de rezultatele de la alegeri, nu-mi place să fiu pe locul doi, îmi place să fiu pe locul unu“, a spus Geoană. Deşi motivul oficial al schimbării de la vârful organizaţiei doljene a fost înregistrarea de rezultate slabe în alegerile pentru Parlamentul European, neoficial, detronarea lui Ion Călin ar fi cauzată de neînţelegerile ivite între fostul preşedinte

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 4 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 5 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 11 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 8 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 9 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 8 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 6 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 12 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Rezultatele la tragerile speciale Loto 6/49 de Anul Nou, de marți 31 decembrie. Numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum 8 ore
Loteria Română a organizat marți, 31 decembrie, tragerile speciale Loto de Anul Nou. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 au avut loc două trageri: una principală și alta suplimentară. Rezultate Loto 6/49 de marți, 31 decembrie

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°