Prezentat în premieră, anul acesta, la Astra Film Fest de la Sibiu, şi ajuns în apropierea sărbătorilor în cinematografe, filmul documentar al lui Alexandru Solomon deschide un alt contencios al societăţii civile şi României cu Comunismul şi resturile lui, umane, mentalitare şi de sistem. Regizorul mai are la activ un alt film documentar, care a trecut fără prea mult zgomot, din păcate, Marele jaf comunist (2004), jaf care a avut loc în 1959 şi din a cărui reconstituire pe peliculă propaganda a făcut un instrument pedagogic, lichidîndu-i apoi pe "actorii" principali. Ca şi Florin Iepan cu Născuţi la comandă. Decreţeii (2005) sau Cristian Mungiu cu ultimul film, 4,3,2, noul film al lui Alexandru Solomon face parte dintr-un întreg curent de "recuperare" critică a "moştenirii" comuniste şi cu o anumită ironie: genurile cele mai încurajate înainte de '89 erau cele cu priză directă la "realităţi", reportajul, documentarul, cu aportul statisticilor legate de îndeplinirea planului ca probă irefutabilă a concretului socialist. Cu cît dovezile erau mai clare, probele mai multe, oamenii mai entuziaşti, cu atît totul era mai fals. Spre deosebire de un Michael Moore, spre exemplu, care se integrează reportericeşte propriului traseu investigativ, regizorul care nu apare decît la început într-un gros plan din care este decupată partea de jos a feţei, bărbia şi gura, devine una din vocile filmului cum erau toate celelalte venite de la distanţă de mai bine de 2000 de km pe cale undelor, traversînd Cortina de Fier.

Avem, ca în orice documentar serios, informaţii elementare, cînd a luat fiinţă postul de radio Europa Liberă, de unde emite, care erau principalii săi colaboratori, în ce fel a devenit o ţintă serioasă pentru Securitate, care-i sunt supravieţuitorii şi care sunt "supravieţuitorii" celeilalte tabere, a securiştilor şi activiştilor. Avem mai puţine documente de ar