Acum doi ani, într-un număr din noiembrie-decembrie al Vieţii arădene, domnul Sabin Bodea vă făcea un debut de-o pagină, cu o prezentare mai mult decât săracă în rânduri şi date despre fiinţa trăitoare pe pământ care sunteţi şi care declară la un moment dat despre sine că i-a plăcut întotdeauna să citească şi să scrie. Data naşterii, 17 ianuarie 1953, de unde, printr-o operaţie simplă de scădere, deducem că poetul Teofil Copil va fi în curând bun de cinste şi de urări pentru cei 55 de ani pe care-i va împlini luna viitoare. Şi asta este cam tot ce pare că s-a întâmplat atunci, vreo 9 poeme alese cu siguranţă din infinit mai multe încredinţate redactorului, binevoitor totuşi cu măsură. Dintr-atâta mulţime de versuri, ca o fatalitate, cel care ar fi dispus să vă publice, se trezeşte în imposibilitatea de a le gira măcar pe cele pe care autorul lor nu le înăclăieşte într-o tornadă de semne de mirare şi de întrebare, puncte de suspensie, paranteze, rotunde şi pătrate, toate îngroşate cu pixul, ca desenate, urmărind o semnificaţie a lor, secretă, greu de aproximat, alta la alţi autori, care contează firesc pe cuvânt şi îşi ating mai lesne ţinta unor apariţii în reviste. Sunteţi greu de descifrat, domnule Teofil Copil. Nu vă reproşez grafia buclată a scrisului de mână, dar durează secole şi solicită răbdare şi nervi lectura a zeci şi zeci de poeme ornamentate inutil cu majuscule şi sublinieri. Nu vă reproşez citatele cu care vă sprijiniţi inspiraţia proprie şi vă arătaţi filiaţia. Autorii dumneavoastră preferaţi, (A. Vinogradov, Fitzgerald, Gray, Diderot, Heraclit, Seneca, Nietzsche, Goethe, Vergilius, Omar Khayyam, Labiş, Blaga şi mulţi, mulţi alţii), imaginaţi-vă cum v-aţi fi descurcat dacă şi aceştia ar fi avut fanteziile grafice pe care vi le permiteţi, devenind (ei) imposibil de citit, pentru setea dumneavoastră de cultură şi de poezie? Vă invit să încercaţi să v