Într-unul dintre dicţionarele on-line de argou românesc (dictionarurban.ro), este înregistrată expresia a avea lilieci la mansardă, explicată cu ajutorul unor formule din acelaşi registru: "a avea păsărele", "a fi ţăcănit", "dus cu pluta" etc. Calificarea nebuniei e unul dintre cele mai productive câmpuri semantice în toate limbajele popular-argotice, dominate de sfera negativităţii, inovative în exprimarea judecăţilor depreciative de orice tip. De altfel, e de aşteptat ca într-un limbaj al solidarităţii de grup eticheta negativă prototipică să fie cea a nebuniei, adică a anormalităţii faţă de regulile grupului.

Sensul expresiei se înţelege foarte bine din context, iar fiecare dintre componente intră într-o serie deschisă de echivalenţe aproximative, produse prin metaforă sau metonimie, prin extindere de sens sau specializare, sau pur şi simplu prin asocieri formale şi jocuri de cuvinte. Liliecii sînt un echivalent zburător al păsărelelor, iar mansarda e inclusă într-o lungă listă de metafore ale capului. În genere, în limbajele popular-argotice, capul e metaforizat pornind de la anumite trăsături semnificative (predominant vizuale): forma, poziţia, calitatea de "conţinător". În româna populară, capul este - prin formă - dovleac, bostan sau bilă; poziţia îl identifică cu etajul şi mansarda (rar cu carlinga); ca recipient, e numit în primul rînd cutiuţă sau colivie. Termenul bibilică e interesant pentru că nu poate fi explicat doar prin metaforă; în crearea şi impunerea lui a contat, probabil, jocul de cuvinte, bibilică fiind perceput ca un pseudo-diminutiv glumeţ de la bilă.

Mansarda-cap (care are, şi în argourile altor limbi, echivalente mai mult sau mai puţin frecvente: engl. attic, fr. mansarde etc.) e o imagine destul de prezentă în româna de azi. Înregistrat chiar înainte de 1989 (într-un articol al lui Ion Moise din 1981), cuvîntul e confirm