UE a hotărât să-i penalizeze pe producătorii de automobile care nu vor respecta normele reduse de poluare Comisia Europeană a propus ieri o lege potrivit căreia fabricanţii de maşini
UE a hotărât să-i penalizeze pe producătorii de automobile care nu vor respecta normele reduse de poluare
Comisia Europeană a propus ieri o lege potrivit căreia fabricanţii de maşini care nu vor avea în vedere reducerea graduală a noxelor până în 2012 vor primi sancţiuni usturătoare. Pentru a fi aplicată, această lege trebuie să fie ratificată de fiecare dintre statele membre ale Uniunii Europene.
Amenzile propuse de Comisia Europeană vor fi aplicate începând cu 2012 şi se vor cifra, pentru fiecare vehicul vândut, la 20 de euro pe gramul de dioxid de carbon emis peste limitele admise. Valoarea penalităţilor va creşte progresiv: în 2013, acestea vor ajunge la 35 de euro, în 2014, la 60 de euro şi, în 2015, se va ridica la 95 de euro. Comisia Europeană susţine că aceste penalităţi sunt mai mult decât necesare, având în vedere că angajamentele constructorilor de maşini de până acum nu au fost decât vorbe-n vânt.
Coloşii industriei automobilelor critică această lege şi acuză înaltul for european de naivitate. Un purtător de cuvânt al Peugeot a spus ieri că aceste măsuri sunt antisociale, antiecologice, antieconomice şi anticompetitive în relaţia cu fabricanţii de automobile din afara Uniunii Europene.
Bolizii nemţeşti, în pericol
Asociaţia europeană a constructorilor de automobile estimează că aceste măsuri sunt fără precedent şi susţine că, în raport cu beneficiile aduse mediului, costurile aplicării acestei legi vor fi imense. Guvernul de la Berlin cataloghează aceste penalizări ca fiind total inadecvate şi acuză Bruxelles-ul că e pe cale de a porni un război împotriva fabricanţilor germani.
Cancelarul Angela Merkel a declarat că noua p