Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vrea să o ajungă la selecţii pe Steluţa Luca

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 21 decembrie 2007 ·

Jucătoarea Oltchimului a afirmat că a avut mari emoţii la primul său Campionat Mondial din carieră, dar se bucură că a făcut faţă pretenţiilor lui Gheorghe Tadici.

Chimista Clara Vădineanu a fost una dintre debutantele României la un Campionat Mondial şi a fost folosită de Gheorghe Tadici mai mult în faza de apărare. Clara a făcut un meci mare contra Franţei, în sferturile de finală, şi crede că formaţia noastră putea să câştige medalia de bronz. Vădineanu spune că a avut emoţii mari în Franţa, dar că nu s-a temut în nici un moment.

„Se putea şi mai bine, este clar, suntem şi noi tare supărate că nu am câştigat o medalie, dar asta este, mergem înainte. Oricum, cred că locul patru la un Campionat Mondial nu este un rezultat rău. Nu mi-a fost frică în meciurile în care am jucat. Pe multe dintre adversarele mele le ştiam din Liga Campionilor, acum doar le revedeam. Cea mai puternică formaţie mi s-a părut Rusia. Are handbaliste puternice, mi-a fost greu în apărare contra lor. Pentru mine a fost primul turneu final, dar sper să nu mă opresc aici. Voi munci pentru a fi selecţionată şi la viitoarele acţiuni ale naţionalei şi să dea Dumnezeu să o ajung pe Steluţa Luca la numărul de prezenţe (căpitanul naţionalei are 11 turnee finale la activ, dintre care 6 mondiale)“, a spus Clara Vădineanu.

Chimista crede că România va avea un cuvânt greu de spus la Jocurile Olimpice de la Beijing: „S-a acumulat ceva oboseală, e drept, dar trebuie să ne revenim rapid pentru că începutul anului 2008 este dens pentru noi. Avem obiective de îndeplinit cu Oltchim, în Liga Campionilor şi întrecerile interne. Cu naţionala vrem neapărat să ajungem la Olimpiada de la Beijing şi, dacă ne vom califica, vom avea un cuvânt greu de spus“.

Doar trei zile libere

Programul chimistelor rămâne încărcat. Elevele lui Gheorghe Tadici nu au primit liber după Campionatul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricţii de circulaţie pe trei drumuri naţionale din judeţele Covasna, Galaţi, Harghita, din cauza ploilor abundente / Trafic feroviar perturbat între Predeal şi Timişu de Sus din cauza surpării terasamentului

News.ro acum 45 minute
Centrul Infotrafic din IGPR anunţă restricţii de circulaţie pe trei drumuri naţionale din judeţele Covasna, Galaţi, Harghita, din cauza ploilor abundente. De asemenea, traficul feroviar este perturbat între Predeal şi Timişu de Sus din cauza surpări

Acordul dintre Amazon şi Stellantis privind software-ul auto pentru funcții inteligente a eșuat / Proiectul ar fi rivalizat cu sistemul Android Automotive oferit de Google

G4Media acum o ora
Parteneriatul dintre Amazon şi Stellantis pentru dezvoltarea unui sistem software auto de ultimă generaţie, denumit SmartCockpit, se apropie de final, au confirmat cele două companii, la o solicitare a Reuters, transmite News.ro. Urmărește cele mai

Tradiții pentru spor și sănătate la Înălțarea Domnului

Ziua Constanta acum 10 ore
Înălţarea Domnului la cer este o mare sărbătoare creştină. Totul se bucură în această sfântă zi: oamenii, care participă la Sfânta Liturghie şi petrec apoi, bucurându-se împreună cu familia şi prietenii, codrii şi câmpurile înverzite, holdele de grâ

Lovitură pentru Trump: O instanță americană blochează tarifele „reciproce” impuse de președinte

Mediafax acum o ora
Cei trei judecători ai Curţii de Comerţ Internaţional (ITC) a SUA au decis că impunerea de suprataxe este prerogativa Congresului şi că preşedintele şi-a depăşit atribuţiile în acest caz, potrivit Le Figaro. Decizia a fost luată miercuri, instanţa b

UPDATE - Chelsea Londra a câştigat Conference League, după 4-1 în finala cu Betis. Performanţa unică reuşită de londonezi / Echipa lui Maresca a primit trofeul

News.ro acum 8 ore
Chelsea Londra a câştigat, miercuri seară, Conference League, învingând în finala de la Wroclaw echipa Betis Sevilla, scor 4-1. Formaţia londoneză a reuşit o performanţă unică: este prima echipă care a triumfat în cele cinci competiţii majore ale UE

Frații Tate, puși sub acuzare pentru viol și zeci de alte infracțiuni în Marea Britanie

HotNews acum 12 ore
Andrew Tate și fratele său, Tristan Tate, au fost puși sub acuzare miercuri, pentru de viol și alte infracțiuni, în Marea Britanie, informează The Telegraph și Sky News. Andrew Tate, în vârstă de 38 de ani, se confruntă cu 10 acuzații, printre care

Sorin Grindeanu se va retrage de la ministerul Transporturilor, fiind mai preocupat de reorganizarea Partidului Social Democrat

Gandul acum 8 ore
La scurt timp după consultările oficiale de la Palatul Cotroceni, Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD, a declarat, marți, că va demisiona din fruntea Ministerului Transporturilor. Sorin Grindeanu a dezvăluit la România TV, în direct, ce a disc

Irina Begu, în turul doi al probei de dublu de la Roland Garros

G4Media acum 9 ore
Perechea Irina Begu/Yanina Wickmayer (România/Belgia) s-a calificat, miercuri, în turul doi al probei de dublu din cadrul turneului de la Roland Garros, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos -

Inundații și alunecări de teren în România: Unde au fost impuse restricții de circulație

Mediafax acum 45 minute
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în urma precipitațiilor abundente din ultima perioadă, au fost impuse restricții de circulație. În județul Covasna, pe DN 13E Reci – Țufalău, este restricție de tonaj pent

Explicația lui Gigi Becali pentru absența lui George Simion de la consultările cu Nicușor Dan: „El are o traumă”

HotNews acum 10 ore
Deputatul neafiliat George Becali, ales pe listele AUR, a încercat miercuri seară, la ieșirea de la consultările de la Palatul Cotroceni, să explice refuzul formațiunii conduse de George Simion de a se prezenta la discuțiile organizate de președinte

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/27°
vin.

14°/16°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/25°
Iasi
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

14°
joi

14°/23°
vin.

15°/20°
sâm.

15°/20°
dum.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/19°
vin.

11°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
joi

12°/22°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/26°