Nu e Barbie Zone
E un thriller cu papusi pacatoase. Pus in scena cu o desavarsita acuratete fotografica de Catalin Burcea. De altfel, insusi titlul expozitiei, Innosins, e un joc de cuvinte intre "innocence" si "sin" (engl. "pacat"). Sunt fotografii atent regizate, in care personajele umane sunt desfigurate, chipul lor fiind substituit, printr-o photo-shop-erie perfecta, cu cel al unor papusi. Manechinele lui Catalin Burcea sunt asexuate. Sau, mai exact, androgine. Si inexpresive. Standardizate in horror. Precum Chucky, celebra papusa-ucigasa. Atitudinile lor sunt totusi foarte naturale si se circumscriu fie cliseelor americane "gangsta", fie celor ale violentei casnice, uneori cu parfum de incest. Care, toate, se petrec intr-un Bucuresti recognoscibil prin cateva semne discrete, atat de exterior, cat si de interior, dar unul emailat, artificial si igienizat. Aproape clinic (ceea ce, iarasi, da de gandit!). Ici-colo, detalii de decor abia tusate trimit la zone semantice negative, obscure, intunecate. Petele de sange de pe mana si umarul femeii refugiata intr-o cada de baie, un aparat telefonic vechi, comunist, asezat pe consola de deasupra caloriferului, o carte de pe noptiera, al carei titlu, "Viata lui Hitler", abia se ghiceste sau pantofii tipici de "nas" ai gangsterului care fumeaza trabuc, tolanit pe un fotoliu de piele rosie(!) si flancat de doua "gorile" - sunt tot atatea semipreparate de postconsumism servite in vid.
*) Catalin Burcea, Innosins, H'ART Gallery
Contrabanda. Desenata
Absolvent de publicitate si grafica la Cluj, tanarul Botond Ferenczy face contrabanda. Una speciala. Cu copilarie. Fura esantioane din trecut si le transporta pana aici. Pana azi. Pana la noi.
Si ne urca, la fel ca pe niste scolari cuminti, in autobuzul dedicat, in care cele mai gustoase amintiri ale varstei crude reapar pe banda rulanta