Numărul impresionant al bisericilor din Bucovina, România, cu interesantele fresce interioare şi exterioare, a fost păstrat încă din timpurile medievale. Datorită unicităţii şi valorii lor artistice, acestea au fost adăugate la Lista cu Moşteniri Culturale Internaţionale a UNESCO, în 1993. Într-adevăr, nu există alt loc pe pământ în care să se afle un astfel de grup de biserici, cu o aşa de înaltă calitate a frescelor exterioare.

În majoritatea cazurilor, bisericile au fost întemeiate ca loc al familiilor nobile pentru îngropare. Urmând programul iconografic canonic, fiecare pictor a interpretat scenele în feluri uşor diferite. Folosind culori precum albastrul de Voroneţ, roşul de Humor sau verdele de Arbore, pictorii (majoritatea necunoscuţi) au descris poveştile biblice ale pământului şi ale raiului, scene din viaţa Sfintei Fecioare şi a lui Iisus Hristos, povestiri despre începuturile omenirii şi viaţa după moarte. Prima dată, scenele au fost pictate pe pereţii interiori, apoi extinse către pereţii exteriori. Motivele pentru astfel de scene vaste erau atât religioase, cât şi didactice: pentru a promova ortodoxismul şi pentru a educa oamenii de rând.

Mănăstirea Voroneţ

Biserica Sfântul Gheorghe a Mănăstirii Voroneţ este, probabil, cea mai cunoscută din România atât pentru frescele ei exterioare, cu o luminozitate şi culori foarte intense, cât şi pentru sutele de figuri bine păstrate pe proaspăta zugrăveală de azur. Biserica Voroneţului, pe care Ştefan cel Mare a construit-o, include altarul, naosul cu cele două turnuri şi pronaosul. Mănăstirea se află pe malul unui râu, la capătul unui sat mare cu acelaşi nume, aproape de oraşul Gura Humorului. Vârsta aşezământului monahal nu este cunoscută. Legenda ne povesteşte că Ştefan cel Mare, într-un moment dificil, într-un război cu turcii, a venit la Sihastrul Daniel, la schitul său în Voron