Masurile de securitate de pe aeroporturi, din cauza carora se formeaza cozi inainte de imbarcare, sunt iritante pentru calatori si nu exista dovezi ca acestea fac zborurile mai sigure, arata un raport american publicat joi, relateaza Reuters.
O echipa de la Facultatea de Sanatate Publica de la Harvard nu a putut identifica niciun studiu care sa confirme ca procesul de trecere a bagajelor de mana prin aparate cu raze X pe aeroporturi impiedica eventuali atacatori sa isi puna planurile in aplicare.
Expertii nu au gasit dovezi nici ca descaltarea obligatorie a pasagerilor sau confiscarea unor obiecte de mici dimensiuni ar preveni vreun incident.
Administratia americana pentru Securitatea Transportului (TSA) le-a explicat autorilor raportului ca, din cauza necesitatii de a implementa rapid noi masuri de securitate, timpul de evaluare a acestora scade, au declarat Eleni Linos, Elizabeth Linos si Graham Colditz pentru British Medical Journal.
"Am observat ca noile protocoale pentru screening au fost implementate in aeroporturi imediat dupa aparitia unor informatii in legatura cu amenintari teroriste", potrivit celor trei experti.
"Chiar si fara dovezi clare ale acuratetii acestei examinari, Administratia pentru Securitatea Transportului si-a aparat masurile anuntand ca peste 13 milioane de obiecte interzise au fost interceptate in decurs de un an", au adaugat ei. "Majoritatea acestor obiecte erau brichete", au subliniat cercetatorii.
Expertii considera ca ar fi fost interesant sa se aplice standarde medicale in ceea ce priveste evaluarea masurilor de securitate de pe aeroporturi. Programele medicale pentru tratarea sau diagnosticarea unor boli cum este cancerul nu sunt implementate pe scara larga de obicei decat daca exista dovezi clare ca functioneaza.
Tinand cont ca anual se cheltuiesc 5,