Nu se stinge bine un scandal, că începe altul legat de penibila adunătură numită guvernul Tăriceanu.

E greu de-nţeles pentru mine unde i-a găsit pe toţi întâiul motociclist al ţării. Oare atât de rău să stea lucrurile în partidul liberal, că minţile lor cele mai strălucite sunt incompetenţii, mincinoşii şi gafeurii care ocupă în prezent posturile de miniştri? Parcă a tunat şi i-a adunat. Lumea spune că am eu ceva cu liberalii. Credeţi-mă că nu e adevărat. Aş da orice să avem un partid liberal cu adevărat liberal, şi nu o roire flămândă în jurul unui butoi de petrol. Aş fi fericit să avem o guvernare liberală puternică şi competentă. Nu i-am cocoţat eu în posturi pe Eugen Nicolăescu, cel care-a reuşit să transforme sănătatea în boală curată, spitalele în focare de infecţie şi farmaciile în muzee, pe Adomniţei, semidoctul ministru al educaţiei, autor al unei „reforme“ repetente, pe Chiuariu, ministrul justiţiei cu dosar penal, în timpul căruia au fost făcuţi scăpaţi Năstase şi Iliescu, pe regele gafelor, ministrul de externe Cioroianu, cel care trimite ţiganii în lagăre de muncă şi se bate pe burtă cu regele Spaniei.

Nu sunt eu vinovat, în fine, de ultima - ar trebui să fie chiar ultima - nefăcută a siniştrilor miniştri tăriceni, oribila întâmplare cu ministrul transporturilor, Ludovic Orban. Dacă e adevărat ce scriu ziarele în legătură cu accidentul în care a fost implicat recent, avem încă o dovadă a mizeriei morale a acestor oameni care ne guvernează, a faptului că în ei nu găseşti nici umanitate, nici decenţă, nici respect pentru lege, ci doar o oarbă voinţă de a se agăţa de funcţii. Frica teribilă de a nu-şi pierde scaunul arată, în cazul lor - şi în primul rând al şefului acestei lamentabile găşti, primul-sinistru Tăriceanu - o lipsă de legitimitate, un sentiment că nu merită prin nimic înaltele locuri în care s-au trezit: ei ştiu că nu ma