Cornel Ungureanu ne ia din nou prin surprindere (după ce ne-a povestit, într-un roman, cum e să mori în China, după ce s-a angajat în scrierea unei geografii a literaturii române etc.). De data aceasta, criticul de la Timişoara, îndrăgostit de Mitteleuropa şi răvăşit de nostalgia Imperiului (care s-a dezagregat cu mult înainte de naşterea lui, dar pe care totuşi şi-l aminteşte, ca şi cum ar fi copilărit pe timpul lui Franz Josef), ne propune o Istorie secretă a literaturii române. Nu era nimeni, la noi, mai potrivit ca să scrie o asemenea carte. Cornel Ungureanu citeşte, de câteva decenii, scrieri rare, găsite în anticariate şi arhive, în biblioteci particulare sau în fondurile speciale ale unor biblioteci publice. Este pasionat de cărţi vechi, de scriitori uitaţi, de tot ceea ce constituie partea ocultă a literaturii. Şi aceasta, bineînţeles, după ce i-a cunoscut partea vizibilă. Este un erudit atras de mister, un Sherlock Holmes al lumii cărţilor. În plus, are imaginaţie şi talent literar, astfel încât trecând la sistematizarea rezultatelor investigaţiilor sale construieşte o proză critică plină de suspense şi captivantă, ca un roman de acţiune.

În Istoria secretă a literaturii române sunt integrate, în ordine cronologică, în funcţie de epocile căreia îi aparţin autorii evocaţi, aproape toate studiile scrise de Cornel Ungureanu, de-a lungul anilor, despre faţa nevăzută a literaturii. Un prim capitol este consacrat definirii geopoliticii, ştiinţă care nu trebuie confundată cu geografia politică (întrucât prima urmăreşte acţiuni în plină desfăşurare, iar cea de-a doua descrie situaţia de la un moment dat). Istoricul literar ia în considerare în cartea sa multe elemente de geopolitică, răspunzătoare de anumite evoluţii în literaturile Europei Centrale şi de Est. El face legături surprinzătoare între evenimente aparent disparate:

"În iulie 1962, Sartre adre