Miercuri, 12 decembrie 2007, la Clubul Prometheus din Piaţa Naţiunile Unite, Fundaţia Anonimul şi revista România literară au decernat, pentru a cincea oară, Premiul Cartea Anului. Dintre cele şase valoroase volume, semnate de autori ca Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Şerban Foarţă, Ioan Lăcustă, Gheorghe Parusi şi Dan Stanca, juriul redacţional trebuia să aleagă - cu "o cruzime" scuzabilă de ritualul oricărei selecţii - unul singur. Cu totul reprezentativ. Şi a decis: romanul Orbitor. Aripa dreaptă, de Mircea Cărtărescu este cartea-eveniment publicată în România ultimului an. Lucrul a fost deja anunţat în cotidiane şi la TV, cu surle şi trâmbiţe, aşa cum a fost anunţat şi celălalt mare premiu al serii - Opera Omnia - pe care l-a câştigat extraordinarul poet şi traducător Mircea Ivănescu.

Nu vom stărui excesiv, aşadar, asupra manifestării în sine: bine organizată, cu mărturisiri surprinzătoare, cu discursuri de un umor spontan, cu un aer distins, în ton cu sărbătorile care se apropie, cu un public numeros şi valoros (un rapid tur de sală: Denisa Comănescu, Ioana Crăciunescu, Ioana Nicolaie, Laura Albulescu, Aura Christi, Dan Sociu, Simona Vasilache, Viviana Muşa). Vrem doar să oferim cititorilor fideli ai României literare câteva mostre din atmosfera de la Prometheus şi din vorbele sincere care s-au rostit pe scenă.

Preşedintele juriului, Nicolae Manolescu, a schiţat precis şi elegant opera lui Mircea Ivănescu: "este unul dintre promotorii unei noi poezii, care s-a făcut la noi începând din anii '60-'70. Un poet care la debutul lui, de la sfârşitul deceniului al şaptelea, nu spunea mare lucru unei critici care considera că adevărata modernitate are un alt caracter. Ivănescu nu era modern în sensul poeziei româneşti şi în general europene din anii aceia. El venea cu o cultură din altă parte a planetei literare, era un anglist care citise foarte mul