În zilele dinaintea Sărbătorilor m-am nimerit şi eu în nebunia magazinelor, încercînd să cumpăr o simplă curea de pantaloni. Trecem printr-o epocă în care, slavă Domnului, se găsesc de toate şi, evident, mi-am zis că prin mulţimea mărfurilor din magazine nu o fi greu de găsit o curea neagră potrivit de lată, cu o cataramă la fel de potrivită, numai bună de purtat la un costum cît se poate de obişnuit. La primul magazin mi-a fost dat însă să găsesc doar curele maro. După ce a invocat nişte întortocheate motive de marketing, vînzătoarea mi-a spus că urmau să primească şi negre "cît de curînd". Pînă atunci, dumneaei, vînzătoarea, m-a invitat, mai în glumă, mai în serios, să-mi cumpăr un costum maro, tot de la ea din magazin, pe care să-l asortez cu o curea maro pe care, în aceste condiţii, mi-ar fi oferit-o gratis. Poate aş fi acceptat dacă nu mi-ar fi trecut prin minte că mai era nevoie şi de nişte pantofi maro şi evident... de un alt palton. În vitrina unui al doilea magazin, am zărit exact ce mi-ar fi trebuit. Înăuntru însă, uitîndu-mă mai atent, am constatat că deşi cureaua era neagră, avea o gaică maro. Am întrebat de ce o asemenea combinaţie şi mi s-a răspuns că "aşa-i mai şic". În altă prăvălie, o altă surpriză: preţul curelelor varia între două milioane şi jumătate şi patru milioane. Ştiu deja teoria: plăteşti firma, plăteşti designerul, plăteşti materialul. Nu era însă nici măcar piele de crocodil. Nici eu nu eram papagal. Dar nici cu Elvis Presley nu-mi doream să semăn, astfel încît să accept o cataramă de vreo zece centimetri, aşa cum am văzut în următorul magazin. Nici cu Metallica nu mă împac atît de tare încît să mă mîndresc cu o cataramă neagră ovală cu un cap de mort argintiu şi două oase în relief. Complicată lume! În sfîrşit, am găsit şi locul pe care începusem deja să-l visez, un colţ de magazin cu vergele pe care erau înşirate zeci de curele, de