Locuitorii Capitalei duc dorul liniştii din preajma Sărbătorilor şi al copiilor îmbujoraţi care mergeau să colinde.

Of, da’ cum să nu-mi aduc aminte. Veneau copiii cu colindul, ţârrrr, ţârrr la uşă. Îmi era mai mare dragul să le deschid şi să-i ascult din bucătărie în timp ce le pregăteam pacheţelele“.

Doamna Sanda îşi înfige degetele şi mai abitir în mănuşile de lână groasă. Bate cu picioarele asfaltul îngheţat, pregătită parcă să nu plece cu tot cu paltonul gros într-o lume trecută pe care acum şi-o proiectează pe retina minţii. Instinctiv, la fel ca toţi cei din generaţia ei care şi-au amintit din sărbătorile tinereţii, îşi ridică fruntea, închide ochii şi începe...

Sărbătorile aduceau linişte

„Atunci era aşa de linişte. Lumea parcă era într-o amorţeală plăcută, era mai cu credinţă. Acum toţi sar la bătaie în magazine, de teamă să nu rămână fără carne pe masă. Nu mai ştiu ce-i bucuria“, spune dezamăgită femeia.

În tinereţea doamnei Sanda, oraşul parcă era mai „omenos“ de Sărbători. Cu coşuri fumegânde şi copii cu Steaua pe stradă, îl descrie ca pe un câine de vânătoare, obosit sub greutatea zăpezilor după un an întreg de alergătură.

„Cârâiau tramvaiele, femeile erau cochete, iar bărbaţii salutau ţanţoşi, scoţându-şi pălăria. Chiar şi pe viscol“, insistă femeia, care adaugă că nu era ruşine mai mare ca pe timpul Sărbătorilor să te găsească poliţia beat pe stradă sau făcând scandal în vreun birt.

Pe vremea când oamenii zâmbeau

Cele mai plăcute amintiri ale celor care au trăit alături de Bucureşti o parte din regalitate, al Doilea Război Mondial şi cutremurul din ’77 sunt însă plimbările în parc. Poate părea desuet, dar prima zăpadă era sărbătorită cu o promenadă în Cişmigiu sau Herăstrău. „Mergeam, eu şi cu amica“, face din ochi ştrengăreşte bărbatul. „Era aşa l