Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antrenori de afaceri în franciză

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 22 decembrie 2007 ·

Businessul vizează activitatea de „a antrena“ conducerea şi angajaţii companiilor astfel încât să se dezvolte mai repede atât pe plan profesional, cât şi personal.

Una dintre afacerile relativ noi pe piaţa autohtonă şi care are un mare potenţial de dezvoltare este cea de „a antrena“ angajaţii şi şefii unei companii pentru a se dezvolta mai bine, pe plan profesional şi personal. Aceasta este jobul unui coacher (n.r.- un specialist care te ajută să performezi mai bine).

O astfel de afacere poate fi începută la noi în ţară şi prin cumpărarea unei francize. LMI este o franciză americană, fondată în 1966 în Texas, care poate fi achiziţionată cu 7.500 de euro, sumă care include cursurile, programele de dezvoltare a afacerii, strategiile de găsire a clienţilor şi un training lunar. La aceşti bani se mai adaugă circa 1.500 de euro, necesari pentru birou, maşină, telefon etc. În schimb, după primul an de activitate, fiecare francizat trebuie să dea reprezentantului francizei în România (masterlicenţiatul) câte 150 de euro pe lună, bani folosiţi pentru promovarea afacerii şi a imaginii companiei.

Cei care pot intra în această afacere nu trebuie să fie neapărat psihologi, ci trebuie să ştie atât să comunice cu oamenii, cât şi să păstreze un secret. În ce constă activitatea unui coacher? În discuţii cu directorii şi angajaţii firmelor în cadrul unor programe ce vizează creşterea productivităţii, a motivaţiei de a desfăşura o activitate, respectiv dezvoltarea capacităţilor de leadership.

Pregătiţi de extindere

Prezentă în peste 60 de ţări, afacerea a intrat pe piaţa autohtonă în 2002. Astăzi, în cadrul LMI România activează un masterlicenţiat - cel care licenţiază coacherii - şi patru coacheri. Deocamdată, toţi ţintesc piaţa din Bucureşti, unde „este loc de mai mult“, spune masterlicenţiatul Gabriel Vişan, care activ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 13 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 13 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum o ora
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 9 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 11 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 11 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Theodor Stolojan: Dacă ar ajunge preşedinte, Călin Georgescu s-ar manifesta ca Viktor Orban şi ar bloca decizii ale UE. Fostul premier se consideră vinovat pentru că, deşi a avut „acces la anumite informaţii”, nu le-a comunicat conducerii PNL

News.ro acum 11 ore
Fostul premier şi fost preşedinte PNL Theodor Stolojan spune că, în cazul în care Călin Georgescu ar ajunge preşedintele României, acesta ar reprezenta ţara în mai multe structuri europene şi s-ar manifesta ca un „al doilea Viktor Orban” în blocarea

Johansson, CE: România, Bulgaria se vor integra complet în Schengen de la 1 ianuarie 2025

Wall-Street.ro acum 6 ore
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, s-a declarat convinsă, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că România şi Bulgaria "se vor bucura de toate avantajele Spaţiului Schengen" începând de la 1 ianuarie anul viitor,

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-0°
mie.

-0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°