Pentru românii care petrec sărbătorile în străinătate, unde muncesc, zilele acestea sunt cele mai amare din viaţa lor. Ei suferă de dorul copiilor pe care i-au lăsat în ţară . Decizia Pentru românii care petrec sărbătorile în străinătate, unde muncesc, zilele acestea sunt cele mai amare din viaţa lor. Ei suferă de dorul copiilor pe care i-au lăsat în ţară .
Decizia de a emigra este ca o sabie cu două tăişuri. Aceasta e concluzia după ce am discutat cu români stabiliţi în Italia sau Spania, mai ales dacă aduci vorba de copiii rămaşi în ţară. Pe de o parte există avantajele economice, dar deseori apar adevărate drame cauzate de îndepărtarea de cei dragi şi de schimbarea modului de trai.
Mihaela Stan (41 de ani), din Buzău, a lăsat în urmă plaiurile natale acum patru ani, când, împreună cu soţul său, s-a stabilit în Castellon. "Am lăsat acasă lumina ochilor mei, singurul copil pe care îl am, o fetiţă. Atunci avea 16 ani, acum e studentă la Drept, în Braşov, şi încă plânge la telefon când vorbesc cu ea", se confesează Mihaela.
Românca poartă mereu cu ea fotografii ale fiicei sale şi i se umezesc ochii când se gândeşte la "puiul ei de acasă". "Ştiu că pachetele şi banii pe care îi trimit lună de lună fetei mele nu pot înlocui dragostea părintească, dar este riscul pe care ni l-am asumat", completează Mihaela.
"Lacrimile nu mi le va putea şterge nimeni"
La cei 45 de ani ai săi, Viorica, originară din Caransebeş, munceşte de opt ani în Castellon: "Sunt în Spania cu soţul, iar fetele, Raluca şi Ema, de 11 şi 12 ani, au rămas acasă cu mama mea", spune Viorica, iar ochii i se umplu de lacrimi.
"Le sun aproape în fiecare zi, îmi este nespus de dor de ele, le trimit bani şi pachete, dar ştii ce-mi spun? <> . Mi se rupe sufletul de câte ori mă gândesc la ele. Le doresc să înveţe bine şi să fie la fel de cuminţ
