Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectura a solutionat anul acesta peste 5.000 de petitii

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 22 decembrie 2007 ·

Prefectura a solutionat anul acesta peste 5 000 de petitii • Sefii prefecturii au prezentat ieri bilantul activitatii pe anul 2007

Ieri, la orele pranzului, a avut loc la Hotelul Astoria ultima sedinta pe 2007 a Colegiului Prefectural, la care au participat prefectul judetului Iasi, Nicusor Paduraru, precum si subprefectii Vasile Etcu si Marius Bodea. Prefectura a organizat o sedinta de retrospectiva a evenimentelor din anul 2007. Astfel, prefectul Nicusor Paduraru a vorbit de cele 120 de proiecte de Hotarare de Guvern initiate care vizau proiecte in judetul Iasi. Au fost prezentate si actiunile complexe de control efectuate de serviciile publice privind respectarea legalitatii, acesta fiind totusi un domeniu unde trebuie facute unele imbunatatiri, au apreciat sefii prefecturii. Printre altele, s-a aratat faptul ca s-au solutionat 5.461 de petitii, 80 la suta dintre acestea fiind de ordin funciar. Au fost prezentate proiecte strategice pentru anul viitor.

"Ne-am axat in primul rand pe evenimentele care au avut impact in relatia cu cetatenii. Vreau sa gasim investitori pentru cat mai multe domenii la nivelul judetului nostru, pentru ca dorim sa echilibram cat de cat balanta dintre orase si comune", a declarat Nicusor Paduraru, prefectul judetului Iasi. In ceea ce priveste anul urmator, Prefectura judetului Iasi are pe rol un proiect intitulat "Orientari strategice la nivelul judetului Iasi", organizat pentru cetateni. Acesta se vrea a fi un proiect care reprezinta un cumul in strategiile lansate de Uniunea Europeana. Dupa prezentarea bilantului, importanti lideri ai unor institutii iesene au primit din partea prefectului Diplome de Excelenta sau de Merit, printre acestia numarandu-se Camelia Gavrila, sefa Inspectoratului Scolar Judetean, seful Directiei Generale pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala - Constantin Arustei sau Nec

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 3 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum 50 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 6 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

BusinessMagazin acum 26 minute
O femeie de 49 de ani a murit, joi, în timpul vijeliei puternice din judeţul Ilfov, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov. Acoperişul unei clădiri din Otopeni a căzut peste altă clădire în care se afla o persoana, care a fost lovită de elementele căzute.

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°