Ei nu vor să vedem sforile care se trag, aşa că e greu uneori să înţelegem ce se întâmplă la vârful sau pe diferite paliere ale societăţii româneşti sau să ghicim trăsăturile din spatele măştilor.

Îmi sună a adevăr cuvintele criticului şi istoricului literar Dan C. Mihăilescu: „Sunt zone în care nu ştii ce verdict să dai“ (de exemplu, în stabilirea vinovăţiei unora care au cedat sub presiune, sub tortură sau sub ameninţarea ei). Există însă şi cazuri când apele, care ar trebui să fie uşor de despărţit, rămân amestecate, iar accidentul în care a fost implicat (pare însă că uitase să îl declare), duminica trecută, ministrul transporturilor, Ludovic Orban, este cel mai apropiat exemplu. Nu e cale de mijloc: în impact, Orban fie a lovit o fată, fie nu. El spune că nu. Tatăl fetei susţine că ea şi-a frânt mâna căzând pe gheaţă. Un poliţist afirmă că părinţii fetei s-au înţeles cu ministrul. Numerele, şi cel din faţă, şi cel din spate, ale maşinii conduse de Orban s-au desprins în timpul manipulării acesteia de către poliţişti. Turcescu face o anchetă jurnalistică şi i se pare că e supus la presiuni din partea ministrului. Plânge pe umărul lui Tatulici, dar nu dă pe post, din motive deontologice, înregistrarea discuţiei pe care a purtat-o cu Orban. Între motive, acela că ministrul era, când l-a sunat, într-o stare avansată de ebrietate (senzorii lui Turcescu funcţionau şi prin telefon; în paralel, Crin Antonescu declară că Orban nu bea). Tânărul jurnalist se răzgândeşte în seara următoare, difuzează înregistrarea, un fâs, în care presiunile nu se aud, doar o mustrare: „Nu ţi-e ruşine un pic, măi, nesimţitule?“. Orban spune într-un interviu că a fost urmărit şi i s-a furat din maşină un important document de partid. Nu-şi va da demisia nici din funcţia de ministru, nici din cea de preşedinte al federaţiei de bridge, nu se mai duce nici la serviciu, pentru că e vânat. „