Varujan Vosganian si Cristian Adomnitei • "Din pozitia pe care o am, cea de ministru al Economiei, am avut mereu grija ca toate proiectele pe care le-am implementat sa cuprinda judetul Iasi", a declarat ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian
Ieri, parlamentarii de Iasi ai Partidului National-Liberal Iasi (PNL) si-au prezentat atat realizarile pe anul 2007, cat si proiectele pe anul viitor, in cadrul unei conferinte de presa organizata la Hotel Astoria. Astfel, alaturi de invitatii speciali, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, si cel al Educatiei, Cristian Adomnitei, au prezentat un bilant in care au precizat ca rezultatele obtinute anul acesta au fost incurajatoare, dar si ca spera o finantare mai bogata in viitor pentru toate domeniile in judetul Iasi. Cei doi au spus ca au facut lobby astfel incat in judetul Iasi sa fie alocate fonduri de peste 1.700 de miliarde lei (170 milioane RON) pentru proiecte privind statii de epurare sau pentru sisteme de canalizare, precum si faptul ca s-au alocat 690 de miliarde lei (69 milioane RON) pentru proiecte privind invatamantul sau 670 de miliarde lei (67 milioane RON) pentru refacerea infrastructurii in mediul rural.
"Din pozitia pe care o am, cea de ministru al Economiei, am avut mereu grija ca toate proiectele pe care le-am implementat sa cuprinda judetul Iasi. De exemplu, pot afirma ca dispunem de sumele necesare ca la anul pista Aeroportului din Iasi sa fie gata", a declarat ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian. A mai fost prezentat un proiect care prevede ca persoanele care au depus bani la CEC pentru a-si cumpara autoturism Dacia inainte de 1989 si nu au primit masinile sa poata beneficia de despagubiri de 200 milioane lei (20 mii RON) fiecare. In judetul Iasi exista 1.050 de persoane care vor fi beneficiarii acestui proiect. In alta o