Caftelile de gimnaziu sau liceu nu mai au sare şi piper dacă nu sînt şi imortalizate cu un telefon mobil şmecher, cu cameră de filmat, şi mai apoi puse pe YouTube. Cîteva sinucideri prilejuite de umilinţa colegilor s-au produs deja în rîndul elevilor din Vest, însă românii încă se hlizesc văzînd cum îşi scot puberii ochii cu aprobare de la Pro TV.
Titulatura pentru fenomen este cyberbullying, iar un articol scris pentru o publicaţie online ar avea subliniată şi colorată în albastru sintagma. Link-ul ar duce invariabil către o definiţie pe care americanii s-au încumetat de multă vreme deja să i-o dea. Se numeşte, aşadar, potrivit www.stop cyberbullying.org, acţiune de cyberbullying atunci cînd un copil sau un adolescent este agresat, ameninţat, hărţuit, umilit, jenat sau prejudiciat în orice alt fel de către un alt copil sau adolescent, prin intermediul Internetului, în mod interactiv, prin tehnologii digitale sau cu ajutorul telefoanelor mobile.
Potrivit unui studiu recent realizat de către Pew Internet Project şi citat de BBC News, o treime dintre adolescenţii americani sînt victime ale acestei practici. Secţiunea media a site-ului britanic este, de altfel, "împrospătată" aproape săptămînal cu ştiri despre acest fenomen. Potrivit unei alte surse preocupate de fenomen, www.kamaron.org, mai puţin de 20% dintre cei vizaţi de astfel de neplăceri refuză să dea raportul acasă de teamă să nu li se restricţioneze accesul la Internet. În ultimii cinci ani, acest gen de comportament a sporit cu peste 50%, mai notează publicaţia Pediatrics. Pentru unul din opt adolescenţi, cyberbullying-ul reprezintă chiar o ameninţare mai serioasă decît agresiunea fizică, arată un studiu realizat în Marea Britanie, de către compania YouGov, în 2006.
Cazuri tragice.
Dincolo de conexiuni la Internet tot mai prezente în rîndul celor fără buletin şi de o computer liter
