Presedintele francez Nicolas Sarkozy va petrece Craciunul intr-o croaziera pe Nil, alaturi de noua sa prietena, fostul manechin si actuala cantareata Carla Bruni. Sarkozy va fi insotit insa si de fiul sau, care va veni impreuna cu logodnica lui.
Reşedinţa celor două cupluri va fi Old Winter Palace din Luxor, o clădire construită în stil victorian, în secolul al XIX-lea, celebră în primul rând pentru grădina sa. Sarkozy şi-a rezervat apartamentul prezidenţial, ale cărui ferestre se deschid către Nil. Prezenţa lui Sarkozy pe valea Nilului va atrage sute de agenţi de securitate, atât francezi, cât şi egipteni, care vor avea datoria să-l păzească.
Cea mai mare problemă o reprezintă joggingul matinal, la care Sarkozy nici măcar nu se gândeşte să renunţe. Liniştea preşedintelui va fi afectată şi de zeci de paparazzi italieni şi francezi, dornici să surprindă imagini cu liderul de la Elysee alături de noua sa iubită. În timpul şederii în Egipt, preşedintele francez va vizita şi monumentele antice de la Valea Regilor la Templul din Karnak.
După Crăciun, Nicolas Sarkozy şi suita sa se vor deplasa în celebra staţiune Sharm el-Sheikh, unde va rămâne până la 30 decembrie. În penultima zi a anului, preşedintele francez va începe o vizită oficială în Egipt. El va discuta cu omologul său egiptean, Hosni Mubarak, şi despre proiectul Uniunii Mediteraneene.
Presa egipteană deplânge însă faptul că aproape întreaga atenţie a ziariştilor occidentali nu va fi dedicată elementelor politice ale vizitei, ci chestiunilor amoroase. Preşedintele francez se va întoarce la Paris la 31 decembrie, pentru a fi alături de conaţionalii săi la trecerea dintre ani.
Adevarul Presedintele francez Nicolas Sarkozy va petrece Craciunul intr-o croaziera pe Nil, alaturi de noua sa prietena, fostul manechin si actuala cantareata Carla Bruni. Sarkozy va fi