In recent publicatul raport al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania1, un capitol intitulat Securitatea si metodele de recrutare a informatorilor ne da nu doar o imagine clara asupra chestiunii in cauza, ci ne si familiarizeaza cu un limbaj in care indivizii sunt definiti in functie de situatiile de rol pe care il ocupa in cadrul unei actiuni informative, desfasurate dupa un protocol bine stabilit. Oricine patrunde in lumea aceasta paralela, guvernata de reguli care incalca, asa cum subliniaza respectivul capitol, legalitatea, este frapat nu doar de nevoia de a accesa un limbaj oarecum specializat, ci si de masura in care latura umana a chestiunii e estompata si redusa la o perspectiva strict ideologica. Daca citesti dosarele de urmarire informativa individuale sau de problema si parcurgi notele informatorilor sau rapoartele ofiterilor, dincolo de aceasta lume nascuta din puterea limbajului ideologic de a redefini realitatea si a interveni in ea, iese la suprafata lumea traita, lumea asa cum trebuie sa fi fost ea, cu amanuntul de viata cotidiana care transpare dincolo de formulele stereotipe si incriminatoare, cu vietile care trec, se distrug sau se distorsioneaza, cu sentimentele si iluziile care se nasc sau dispar, cu o tipologie umana care nu se suprapune exact peste cea definibila prin "surse" (informatori, colaboratori), "obiective" (persoana urmarita) si ofiteri de diferite grade, care indeplinesc diverse misiuni. Am incercat sa pornesc o astfel de reconstituire din unghiul oarecum special al felului in care se vad in dosarele pe care le-am cercetat relatiile dintre cel urmarit si anturajul sau, din perspectiva celui care initiaza, conduce si evalueaza actiunea de urmarire sau represiune, a celui care, receptionand notele informatorului, stabileste cum trebuie ea dirijata. E vorba asadar de a vedea si a analiza dincolo de fapte,