Strategia Petraeus transforma Irakul Anul 2007 aduce o imbunatatire semnificativa a situatiei politico-militare din Irak. Strategia generalului David Petraeus, numit comandant al fortelor multinationale din Irak la inceputul lui 2007, functioneaza. Irakul se stabilizeaza. Insurgenta, formata din elemente loiale fostului dictator si forte Al Qaeda, sprijinita de catre Iran, devine un actor cu influenta marginala. Nivelul violentelor se reduce drastic: numarul civililor irakieni ucisi in fiecare luna a scazut la jumatate (de la 2.500-3.000 in 2006 la mai putin de 1.500 in ultimele luni); numarul atacurilor impotriva fortelor coalitiei si ale armatei irakiene, care ajunsese in 2006 la o medie lunara de 5.000 de atacuri, s-a redus la un nivel similar anului 2004 - in jur de 2.000 de atacuri lunare la nivelul intregii tari. Irakul se fragmenteaza regional intr-o logica in care prioritatea devine identitatea de grup (kurzii controleaza nordul, siitii sudul, sunitii isi consolideaza autonomia in provinciile din vest). Aceste evolutii politice sunt destul de riscante, mai ales intr-o tara cu o balanta etnica extrem de fragila: dintr-o populatie de 25 de milioane de oameni, 60% sunt siiti, 20% suniti, 15% kurzi. Pe termen lung, miza stabilizarii Irakului tine de negocierea puterii politice intre aceste grupuri. Inca din prima zi a caderii Bagdadului (9 aprilie 2003), obiectivul major al secretarului Apararii, Donald Rumsfeld, a fost acela al retragerii grosului trupelor americane pe masura stabilizarii Irakului. Transformarea, revolutionarea democratica a Irakului, nu putea fi in sine o operatiune militara. In aceste conditii, Rumsfeld dezvolta o "strategie de iesire" in care accentul se plaseaza pe transferarea graduala a responsabilitatii catre noile autoritati irakiene. Rolul armatei americane se reduce din aceasta perspectiva la crearea si antrenarea unitatilor militare i