Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roma: Crăciunul a adunat 2.000 de români

Publicat in Adevarul, luni 24 decembrie 2007 ·

Oriunde s-ar afla în lume, românii nu-şi uită tradiţiile. Distanţa de casă îi apropie, căci dorul de România devine liantul care îi uneşte, mai ales la ceas de sărbatoare. În

Oriunde s-ar afla în lume, românii nu-şi uită tradiţiile. Distanţa de casă îi apropie, căci dorul de România devine liantul care îi uneşte, mai ales la ceas de sărbatoare.

În Ajunul Crăciunului, comunitatea de români din Roma s-a adunat în catedralele din Grotte Celoni şi Piaţa Campitelli, pentru a reînvia tradiţia sfintelor Sărbători de iarnă. Un cor alcătuit din 20 de tineri, sub îndrumarea preotului Cristian Ignat, a interpretat colinde pe parcursul întregii zile, mai întâi în catedrala Grotte Celoni, deplasându-se apoi spre centrul Romei, la catedrala din Piaţa Campitelli.

La eveniment au participat cumulat aproximativ 2000 de persoane, părerea unanimă fiind că au retrăit magia Craciunului de acasă. Între românii adunaţi la biserică, s-a aflat şi un oaspete de onoare, Maria-Luiza Andrici, din Iaşi, care la numai 7 ani are la activ un album muzical. Maria Luiza s-a alăturat corului, cântând colinde tradiţionale şi ajutând la crearea atmosferei pe care atât organizatorii cât şi participanţii au numit-o "magică".

Oana Lungu (23 de ani), din Iaşi, co-organizatoare şi cântăreaţă în cor: "A fost o ocazie emoţionantă de a mă afla alături de mii de români în Ajunul Crăciunului, ca o mare familie reunită să asculte colindele magice româneşti".

Pe acelaşi ton, Ştefan Stafisin, de 47 de ani, cameraman, din Piatra Neamţ: "M-a impresionat atmosfera! Am uitat efectiv că sunt departe de casă. În interiorul bisericii m-am simţit ca acasă, între cei dragi. Iar tinerii care au înalţat către cer colindele m-au emoţionat profund, m-au făcut să simt cu adevarat magia sărbătorilor naşterii Domnului".

După concertele de la catedrale, tinerii corişti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 9 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 8 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Cristian Tudor Popescu, despre o eventuală anulare a primului tur: „Ar fi o catastrofă și mai mare decât procentajul lui Georgescu”

Libertatea acum 45 minute
„O batjocură stârnitoare”, așa a caracterizat Cristian Tudor Popescu o eventuală decizia a Curții Constituționale de a anula rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale.

Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO, susține șeful spionajului extern german

Ziare.com acum 4 ore
Utilizarea pe scară largă a acțiunilor hibride de către Rusia împotriva obiectivelor occidentale sporește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, activarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianței, a declarat miercuri, 27 n

Elena Lasconi respinge ideea reluării primului tur: „Ar fi o încălcare foarte gravă a democrației”

Libertatea acum 45 minute
Elena Lasconi, candidata USR la funcția de președinte, a criticat, în cadrul unei emisiuni de la Antena 1, ideea unei posibile reluări a primului tur.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 10 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Vicepreședintele CNA cere demisia ministrului Digitalizării: „A plecat la Dublin să discute alegerile fără să informeze autoritățile”

Libertatea acum 45 minute
Vicepreședintele CNA, Valentin-Alexandru Jucan, cere public demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, după ce acesta ar fi fost la filiala companiei chineze TikTok din Dublin, pentru a discuta despre pregătirea alegeril

Călin Georgescu, dacă este omul rușilor: „Eu sunt pro român și sunt român. Legătura cu RUSIA este culturală, nu alta”

Gandul acum o ora
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al prezidențialelor din România cu un discurs anti-sistem, bazat pe creștinism și suveranism, a fost criticat în presă, acuzat de lumea academică și de o mare partea a clasei politic

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 11 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/10°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/8°
Constanta
acum

joi

2°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

2°/7°
vin.

3°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Timisoara
acum

joi

5°/12°
vin.

5°/7°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/8°