Spatiul Schengen este un teritoriu binecuvantat care poate fi strabatut de-a lungul si de-a latul, fara a da nimanui socoteala (in absenta vreunui delict), cine esti si de unde vii.

Din 1989 incoace, simbolurile isi tot desfasoara sfarsitul spectaculos, in timp ce oamenii se taraie cu greu in urma lor. Vineri dimineata, noua tari europene au intrat in spatiul Schengen, acel teritoriu binecuvantat care poate fi strabatut de-a lungul si de-a latul, fara a da nimanui socoteala (in absenta vreunui delict), cine esti si de unde vii.

In urma cu 18 ani, in 27 iunie 1989, ministrii de externe ai Austriei si Ungariei, Alois Mock si Gyula Horn, au mers la granita si cu niste foarfeci imense au taiat o bucata din gardul de sarma ghimpata de despartire dintre tarile lor. O multime de germani din Est, turisti deloc intamplator aflati in Ungaria, au trecut masiv in ceea ce era atunci Germania de Vest. A fost inca un semn – si nu dintre cele mai putin importante – al caderii sistemului comunist.

Acum, la sfarsitul lui 2007, dupa extinderea Uniunii Europene, ceremonia a avut un aer mult mai oficial, a pierit si diletantismul, si entuziasmul clipelor de atunci, desi n-au lipsit focurile de artificii si discursurile festive. Schimbarea e departe de a fi formala si e mai importanta la nivelul mentalitatilor decat in planul vietii concrete; din 1989 pana acum, granitele europene incetasera sa mai fie bariere de netrecut: oamenii le traversau incolo si incoace, sa-si cumpere lucrurile necesare sau rasfaturile dorite, de acolo de unde e mai ieftin.

Se invata limba vecinului, fara legi si obligatii, pentru a putea face cumparaturi si pentru ca sa te intelegi cu clientii. Viata ritmata de reglementarile frontierelor dincolo de care se afla ceilalti (invidiati sau dispretuiti sau si una si alta) se modifica, impunand standardizare acolo unde ma