Cea mai fascinanta, interesanta si mai emotionanta misiune diplomatica Ce ati simtit cand ati fost numit ambasador al Olandei in Romania, in 1987? Nu am cerut eu sa fiu numit ambasador la Bucuresti, pentru ca exista o regula in serviciul diplomatic olandez conform careia nu puteai sa fii numit succesivambasador in doua state comuniste, iar eu fusesem ambasador in Cuba. Printre optiunile mele erau alte capitale, precum Viena, Atena, San Jose. Stiam ca aceste posturi vor fi vacante si, in acelasi timp, se potriveau nivelului meu de expertiza. Am fost extrem de uimit cand Majestatea Sa Regina mi-a oferit postul de ambasador la Bucuresti. Si chiar am protestat, pentru ca nu se avusese in vedere si existenta unei scoli franceze pentru fiul meu, Daniel, care fusese cu mine in Cuba. Dar mi s-a spus sa merg la Bucuresti pentru ca, altfel, nu am sa primesc alt post. Si am venit la Bucuresti. A fost inceputul celei mai fascinante, mai interesante si mai emotionante misiuni diplomatice in cei 33 de ani de cariera a mea in Ministerul de Externe olandez. Ce stiati despre Romania inainte de a veni la Bucuresti? Stiam ca Romania avea cel mai prost renume din punctul de vedere al respectarii drepturilor omului. Cunosteam foarte putine lucruri despre Europa de Est. Fusesem o singura data la Praga, cu ocazia unei conferinte Est-Vest, si am mai fost si in Berlinul de Est. Nu mai fusesem niciodata in Romania sau in Balcani. Reprezentantul Agentiei France Presse la Havana venise din Bucuresti si mi-a atras atentia ca voi merge intr-un loc straniu. Mai era si un foarte apropiat colaborator al lui Fidel Castro, un prieten, Alfredo Guevara, care mi-a spus: "am sa te vizitez in orice loc, dar imi pare rau, la Bucuresti nu am sa vin", pentru ca il considera un loc groaznic, avusese o experienta foarte neplacuta cu militienii, cu Securitatea. La asta se reducea tot ceea ce stiam despre Romania