Nici prin minte nu-mi trecea când m-am întâlnit cu Alexandra Ionescu (Alexa cum îi spun prietenii) că aveam să fiu martora celor mai triste, dar totodată, curajoase dezvăluiri. Alexa
Nici prin minte nu-mi trecea când m-am întâlnit cu Alexandra Ionescu (Alexa cum îi spun prietenii) că aveam să fiu martora celor mai triste, dar totodată, curajoase dezvăluiri.
Alexa a hotărât să vină în Spania în urmă cu şapte ani, pentru că mama ei, bolnavă de cancer, avea nevoie de tratament urgent. Salariul pe care Alexa îl câştiga în România nu era de ajuns. Trăiau de pe o lună pe alta, mai mult din datorii.
Ocazia s-a ivit atunci când Elena şi Mircea, foşti colegi de muncă ai mamei sale, i-au propus să meargă la muncă în Spania, la fata lor. "Noi am vorbit cu Maria şi cu Gigi şi sunt de acord să te duci la ei. Cine ştie? Poate asta este soluţia problemelor."
În inima ei, Alexa nu a acceptat niciodată că trebuie să se despartă de mama şi de fratele ei mai mic. Dar nu a avut de ales. A plecat singură la Bucureşti, de unde a luat avionul cu destinaţia Barcelona.
"Nu mai zburasem niciodată, inima îmi bătea atât de tare încât simţeam că o să îmi iasă din piept. Nici în ziua de azi nu ştiu cum de nu m-am pierdut în aeroportul din Munich, unde am făcut escală".
Fericită că a ajuns în Spania
"Barcelona! Dumnezeule, nu-mi vine să cred că sunt aici!" Acestea au fost primele cuvinte ale Alexei la aterizarea pe aeroportul din Prat, Barcelona.
"Îmi aduc aminte că Maria a fost cea care m-a recunoscut. Venise împreună cu soţul ei, Gigi. Ne-am îmbrăţişat, am râs, a fost o primire caldă din partea lor. Locuiau în Castellon, aşa că încă nu se sfârşise călătoria mea. I-am întrebat dacă mi-au găsit ceva de lucru, dar nu mi-au zis decât să stau liniştită, că dacă eu ascult ce-mi spun, familia mea va fi bine. Pe moment nu am înţeles ce vor să spună,